>
Ioana Filimon este un cunoscut model din România, fostă participantă la Bravo, ai stil! Celebrities şi Ferma – un nou început.
Aceasta este una dintre cele mai senzuale apariţii de pe scenele modelingului autohton şi nu numai, deoarece Ioana Filimon are şi contracte în afară. Face bani frumoşi şi din modeling, dar şi din online, deoarece are o mulţime de contracte pe baza apariţiilor şi postărilor sale de pe Instagram sau Facebook.
Aceasta s-a născut pe 13 august 1991 şi povesteşte despre ea că: „Primii trei ani din viața mea i-am petrecut la sat, apoi m-am mutat la Timișoara. Am studiat Facultatea și Masterul în Protecția și Ingineria mediului.” În 2016, pe când avea doar 25 de ani, Ioana Filimon devenea Miss România şi le mulţumea tuturor pentru premiul deosebit pe care îl primise:
„A fost un sentiment unic, nemaitrăit pâna acum. Le mulţumesc celor care mi-au fost alături pentru că fără ei nu aş fi ajuns aici. Faptul că am câştigat Miss România nu reprezintă decât o încununare a muncii dpuse până acum. Eu am terminat facultatea şi masterul în Ingineria şi Protecţia Mediului şi mi-aş dori sa lucrez în domeniu. Timişoara este şi o să fie oraşul meu de suflet şi indiferent de ce am să fac mai departe am să mă întorc cu drag acasă“, spunea Ioana.
Şi parcursul excelent în modeling a continuat, căci Ioana a luat locul 1 în 2017 la concursul Miss Global Model of the World, care a avut loc în octombrie, în Antalya. Ioana Filimon a întrecut cu frumuseţea şi calităţile sale mai multe femei, după ce a excelat la cele cinci probe pe care le-a avut de parcurs.
Nume complet: Ioana Filimon
Data naşterii: 13 august 1991
Locul naşterii: BucureştiTimişoara
Partener: singură
Greutate: 57 kg
Înălţime: 1,78 m
În 2019, îşi făcea apariţia în emisiunea concurs de la Pro TV, Ferma vedetelor, unde povestea care este cel mai mare complex al său: „Am avut o problemă foarte mare cu buzele mele. Mă deranja foarte tare că mi se spunea «Buzuca» sau «Buzoasa». După ce am câștigat concursul de miss, lumea a spus că a câștigat o fată operată. Nu e adevărat, am o singură operație estetiocă, cea de mărire de sâni. Lumea este răutăcioasă, nu mă crede. De obicei, femeile care sunt frumoase sunt percepute ca niște femei mai puțin inteligente, dar nu este adevărat. Sunt inteligentă, știu ce vreau de la viață și am venit să câștig. Nu știu ce o să fac la emisiune cu telefonul, dar cred că o să-mi fie cel mai dor de el”, a mărturisit Ioana Filimon în primul episod din emisiunea „Ferma vedetelor”.
La scurt timp după ce a fost eliminată din competiţie, aceasta s-a iubit cu un afacerist controversat din Turcia, pe nume Cengiz Şıklaroğlu. Prin patul lui au mai trecut alte vedete autohtone precum Bianca Drăguşanu şi chiar Otilia Bilionera.
Citește și alte CV-uri ale personalităților din Showbiz:
Elon Musk
Fane Văncică
Andrei Hrebenciuc