În rafturile supermarketurilor din România apar tot mai des produse care, la prima vedere, par să provină din tradiția locală a conservării legumelor. Ambalaje familiare, etichete ce amintesc de renumite zone agricole ale țării și nume care evocă grădinile românești par să spună o poveste cunoscută și liniștitoare.
România, odinioară considerată „grădina de legume a Europei”, producea cândva volume uriașe de castraveți și alte legume destinate industriei conservării. Fabrici de conserve funcționau în aproape fiecare județ, iar exporturile ajungeau în numeroase țări europene. Astăzi, peisajul este complet diferit. O mare parte din legumele procesate care ajung în magazine provin din import, iar Asia de Sud-Est a devenit un furnizor major pentru piața românească.
Totuși, la o privire mai atentă, cumpărătorii descoperă o realitate care îi surprinde: multe dintre borcanele cu castraveți murați asociate cu regiuni precum Buzăul nu au nicio legătură cu România. Sunt fabricate la peste 7.700 de kilometri distanță, în Vietnam, înainte de a ajunge pe mesele românilor.
Pentru mulți, contrastul dintre așteptare și realitate este atât de mare încât pare o glumă. Cum este posibil ca un produs ce amintește de una dintre cele mai cunoscute zone horticole din țară să fie, de fapt, importat de la capătul lumii? Răspunsul se află într-un lanț de aprovizionare care s-a schimbat radical în ultimele decenii.
Cazul castraveților murați „din Buzău” produși de fapt în Vietnam ilustrează perfect această schimbare. Deși numele comercial poate crea impresia unui produs local, originea reală este precizată discret pe etichetă. Iar distanța dintre imaginea unui borcan ce amintește de tradiția gospodăriilor românești și realitatea unui proces industrial desfășurat la mii de kilometri este suficientă pentru a stârni confuzie.
De ce ajung castraveții să fie importați din Asia? Explicația este legată de costuri și de capacitatea de producție. Vietnamul este unul dintre cei mai mari cultivatori de castraveți destinați procesării, având un climat prielnic și o industrie orientată către export. Prețul materiei prime este mai mic, iar marile lanțuri comerciale caută oferte avantajoase pentru a-și menține competitivitatea. Pe scurt, piața globală funcționează după reguli economice, nu sentimentale.
