Gabriela Dinu Știri 29.11.2021 16:19

De ce se pune usturoi la geamuri de Sfântul Andrei. Care este adevărata semnificaţie

De ce se pune usturoi la geamuri de Sfântul Andrei. Care este adevărata semnificaţie

Românii sunt recunoscuţi în toată lumea pentru tradiţiile lor bizare sau mai puţin normale. De exemplu, unul dintre obiceiurile la care străinii se uită ciudat, este acela de a pune usturoi la geamuri sau la uşile casei în noaptea de Sfântul Andrei.

Puţini sunt, însă, cei care ştiu şi care este semnificaţia acestui lucru. Tradiţia aceasta este una păgână, nu are nicio legătură cu creştinătatea, ci doar data la care are loc sărbătoarea religioasă.

Cum şi de ce se pune usturoi în casă pe 30 noiembrie – de Sfântul Andrei

Astfel, în noaptea dintre 29 şi 30 noiembrie, se spune că se risipeşte hotarul dintre lumea albă de cea neagră şi creaturile se pot dezlănţui în lumea noastră.

Conform tradiţiei, strigoii ar veni în gospodăriile oamenilor, dacă nu ar da de un lucru care le spune „stop”. Vorbim, desigur, despre celebrul usturoi. Care se lasă de cu seară la geamuri sau uşi pentru a vă feri locuinţa de eventualele spirite rele care şi-ar putea face apariţia într-un mod sau altul.

Citeşte şi:

Câştigător Asia Express 2021. Care este echipa câştigătoare şi ce premiu a încasat
Când apare la cinematografe John Wick 4. Keanu Reeves a început deja filmările

Aceasta este doar una dintre tradiţiile pe care românii le păstrează cu sfinţenie în ziua de Sfântul Andrei. De exemplu, un alt obicei păstrat de majoritatea românilor este acela de a pune grâu la încolţit. Acesta se păstrează în casă şi se ţine chiar pe masa încărcată cu bucate de Revelion.

Un grâu frumos crescut ce a fost pus la încolţit de Sfântul Andrei înseamnă că că anul care urmează va fi unul bogat şi roditor, la fel cum este grâul de care aţi avut grijă pentru o lună întreagă.

În România se mai consideră Sfântul Andrei ca fiind sărbătoarea Halloween-ului românesc, având în vedere toate creaturile nopţii care se aduc în discuţii atunci când vine vorba de superstiţii şi alte obiceiuri.