Ionuț Nițulescu Actualitate 29.12.2022 11:42

Dănuț Lupu, internat la Terapie Intensivă: „Toată lumea e îngrijorată”. Medicii sunt rezervați

Dănuț Lupu, internat la Terapie Intensivă:

Coronavirusul nu ocolește pe nimeni, iar numărul uriaș de infectări dovedește asta. Fostul internațional Dănuț Lupu duce o luptă grea cu noul virus.

Veștile privind starea de sănătate a lui Dănuț Lupu nu sunt deloc îmbucurătoare. Problemele de sănătate i-au dat de furcă în ultimii ani, iar infecția cu COVID 19 i-a agravat situația. Fostul fotbalist, în vârstă de 53 de ani, se află intubat la secția de Terapie Intensivă, în stare gravă.

Dănuț Lupu, în stare gravă

Dezvăluirile au fost făcute de fostul portar, Florin Prunea:

„Am vorbit cu un prieten apropiat care ţine legătura cu familia lui. Toata lumea e îngrijorată, am înţeles că nu prea e bine, dar mă bazez pe puterea lui. Chiar dacă a avut probleme, ele sunt de domeniul trecutului. Plămânii lui erau în regulă. Dănuţ e puternic, cu siguranţă ca va trece peste şi îl aşteptăm, din nou, la jocurile noastre, că ne mai întâlnim şi noi, mai facem câte o miuţă când avem timp“, a spus Prunea, potrivit Adevărul.

Din păcate, medicii sunt rezervați în cazul lui Dănuț Lupu tocmai din cauza antecedentelor sale medicale, potrivit unor surse citate de Digi Sport. Fostul internațional are nevoie în continuare de ventilație mecanică, deoarece nivelul de oxigen variază în jur de 85%.  Nivelul optim este undeva în jur de 95%.

Citește și: Ce a postat Olivia Steer pe Facebook după ce Andi Moisescu a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus!

Dănuț Lupu, la un pas de moarte în 2016

„Sperăm că starea de sănătate a pacientului să evolueze în direcţia dorită. Dănuţ e conştient şi cooperant“, au explicat surse medicale din Spitalul Colentina pentru Digi Sport.

Dănuț Lupu s-a retras din cariera de fotbalist, în 2001, de la Tzafririm Holon, iar ultimii ani au fost foarte grei pentru ei. În 2016, fostul fotbalist a fost la un pas de moarte din cauza unui edem pulmonar. Acela a fost momentul care l-a făcut să renunța la fumat.

„Am avut un edem pulmonar, o infecţie foarte puternică la plămâni. La un moment dat, am mai respirat cu doar 8% din capacitatea plămânilor, Am renunţat şi la ţigări şi mă bucur că nu le duc lipsa“, a povestit, ulterior, fostul mijlocaş, la Digi Sport.