>
O tânără de 17 ani despre care se crede că este fiica nelegitimă a lui Vladimir Putin face furori pe rețelele de socializare. Primele dezvăluiri despre Elizaveta au fost făcute publice de către rivalul președintelui rus, Alexei Navalny.
Se presupune că liderul de la Kremlin ar fi avut o aventură cu Svetlana Krivonogikh, ajunsă acum la vârsta de 45 de ani, în perioada când Putin era șeful serviciului de contraspionaj, prim-ministru, dar și în primul mandat de președinte. În 2003, s-a născut fiica lor – Elizaveta.
Femeia cu care Putin ar fi avut o aventură era menajeră, înainte de a merge la universitate, dar a ajuns între timp milionară. Acest lucru se vede și din fotografiile publicate de fiica ei pe rețelele de socializare. Elizaveta postează sub numele de Luiza și nu ezită să facă publici imagini inedite, în care pozează în ținute scumpe, semnate de Gucci, Miu Miu, Tom Ford, Chanel, Dolce & Gabbana. Alte fotografii o arată pe Luiza ducând o viață de lux în toiul pandemiei, cu pahare de șampanie și cocktailuri scumpe.
Potrivit presei internaționale, mama ei are o companie care deține o mică parte din Rossiya Bank, care a fost sancționată de Occident după anexarea Crimeei în 2014, pentru legăturile sale cu elita politică a Rusiei. Aceasta are o avere estimată la 102 milioane de dolari.
După arestarea lui Alexei Navalny, acesta l-a acuzat pe Vladimir Putin că folosește bani de la stat pentru a-și întreține amantele secrete, potrivit Daily Mail. Tot atunci s-a aflat și de fiica secretă a președintelui rus.
Citește și: Cristi Borcea s-a dat de gol la TV. Ce a spus în emisiunea lui Denise Rifai
Potrivit zvonurilor, Krivonogikh îl însoțea pe Putin în călătorii, pe când ea avea doar 20 de ani. Se întâmpla la sfârșitul anilor 1990.
Conform documentelor obținute de site-ul de investigații Proekt, tatăl adolescentei este identificat doar cu numele Vladimirovna, însă jurnaliștii ruși au apelat și la un software de recunoaștere facială, ce ar fi arătat o asemănare de 70,44% între Vladimir Putin și tânăra Krivonogikh și o potrivire de 75%.
„Putem trage concluzia că ar putea fi rude”, spune Proekt, care citează un om de știință în informatica vizuală, Hassan Ugail.