>
Corina Chiriac este o cântăreaţă din România, din vechea generaţie de artişti consacraţi. S-a născut pe 26 octombrie 1949, are 73 de ani şi a avut un succes uriaş în carieră începând cu anii ’70.
S-a născut într-o familie care făcea muzică la cel mai înalt nivel, tatăl său a fost compozitorul Mircea Chiriac, profesor la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Capitală, iar Elisabeta Chiriac, mama sa, a fost profesoară de pian în cadrul aceleaişi instituţii.
A studiat pian cu mama sa încă de când era foarte mică, după care părinţii ei au apelat la o persoană străină, pe nume Rodica Suţu. Nici aşa nu a reuşit să înveţe pianul din cauză că degetele sale de la mână erau prea scurte pentru a putea atinge octavele corect. A fost înscrisă la Şcoala de Muzică din Bucureşti, clasa de vioară principal, pian secundar, apoi a făcut Liceul de Muzică.
A debutat la radio în 1965, la Casa de cultură a studenţilor Grigore Preoteasa din Capitală, participând la concursul Debuturi, acolo unde a câştigat premiul de popularitate. A făcut actorie la IATC I.L.Caragiale şi a fost colegă de generaţie cu Florin Zamfirescu, George Mihăiţă, Gelu Colceag, Mircea Diaconu şi Ştefan Velniciuc.
Nume complet: Chiriac Corina
Data naşterii: 26 octombrie 1949
Locul naşterii: Bucureşti, România
Partener: divorţată
Înălţime: 1,78 m
A debutat în teatru cu rolul din piesa Sfântul, de Eugen Barbu, la Teatrul de Comedie din Bucureşti. În 1970 a participat la Steaua fără nume şi a obţinut nota 10 din partea juriului, fapt ce a ajutat-o să se afirme. A avut apoi apariţii în toate concursurile majore din ţară şi din afară, a avut numeroase apariţii la teatru, precum şi în televiziune.
Filmografia sa conţine următoarele titluri Cu mâinile curate (1972), Aventuri la Marea Neagră (1972), Roșcovanul (1976). Corina Chiriac nu a avut niciodată copii, a fost căsătorită cu Virgil Anastasiu în perioada 1993 – 1997. Acesta a decedat pe 22 iulie 2019.
Sursele de venit ale Corinei Chiriac sunt limitate şi chiar se plângea în timpul unui interviu că statul român îi oferă o pensie de nimic, după o viaţă pe scenă.