Ionita Raluca Actualitate 23.12.2021 10:32

Cine sunt, de fapt, noii patroni spanioli ai lui Dinamo și ce afaceri învârt aceștia

Cine sunt, de fapt, noii patroni spanioli ai lui Dinamo și ce afaceri învârt aceștia

Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii dinamoviști. Ionuț Negoiță a vândut echipa și astfel, pentru prima dată în cei 72 de ani de istorie, clubul Dinamo a fost cumpărat de o societate internațională, Benel International SA. Pablo Cortacero este, în acte, noul finanțator al alb-roșilor. Puțină lume știe însă cu ce se ocupă Cortacero și ce afaceri are la bază compania care a preluat echipa din Ștefan cel Mare.

13 august, ziua în care echipa Dinamo a fost vândută spaniolilor

După ani de zile în care echipa s-a zbătut în mediocritate, spre marea dezamăgire a fanilor, dar și a foștilor mari jucători din Ștefan cel Mare, Dinamo pare că și-a găsit, în sfârșit, salvarea. Sezonul recent încheiat al Ligii I i-a găsit pe roș-albi la un pas de retrogradare, pentru prima dată în întreaga istorie a clubului.

Dinamo a încheiat play-out-ul pe penultimul loc, care, în mod normal, ar fi fost direct retrogradabil. Echipa mai avea totuși 5 meciuri de disputat, dar din cauza pandemiei de coronavirus, oficialii fotbalului românesc au decis să schimbe sistemul. Astfel, s-a ajuns la concluzia că un campionat cu 16 echipe este ideal. Dinamo a rămas astfel pe prima scenă a fotbalului românesc.

Ziua de 13 august va rămâne de acum încolo în istoria clubului. A fost ziua în care Ionuț Negoiță a hotărât să vândă echipa, lucru pe care și-l dorea de câțiva ani deja. Noul finanțator al lui Dinamo a devenit, astfel, Pablo Manuel Fernandez Cortacero, reprezentantul firmei Benel International SA. Compania a preluat pachetul majoritar al acțiunilor.

Benel International SA a fost înființată în 2015 și are sediul în Luxemburg. Compania are afaceri atât în Spania, cât și în Panama. În ceea ce-l privește pe Cortacero, acesta se ocupă de afaceri imobiliare și conduce grupul Nazasur SL, din Granada. Această companie a fost înființată în 2013. Cortacero are însă legătură și cu fotbalul. A practicat acest sport, dar doar la nivel de amatori, la echipa Afarte Industrial.

În plus, omul de afaceri spaniol a mai condus un club de fotbal, CD Imperio. Dinamo nu este prima echipă pe care Cortacero a vrut s-o cumpere. Acesta și-a dorit să investească în două echipe de tradiție din Spania, Getafe și Almeria. Chiar dacă nu a jucat fotbal la un nivel ridicat, Cortacero are pe lângă el buni cunoscători ai acestui fenomen.

Rufo Collado, care a fost director sportiv la Granada, este prieten cu fratele lui Pep Guardiola, Pere. Cei doi sunt oamenii care îi dau sfaturi noului finanțator de la Dinamo.

Rufo Collado, noul director sportiv al lui Dinamo

Noii acționari ai lui Dinamo s-au mișcat repede și au început deja să facă schimbări în jurul echipei. Astfel, Ionel Dănciulescu a fost înlăturat din funcția de director sportiv. Locul acestuia a fost luat de Rufo Collado, unul dintre oamenii de bază ai lui Pablo Cortacero.

La 46 de ani, Collado se poate lăuda cu o experiență bogată. A jucat fotbal la mai multe echipe din Spania, iar în ultima perioadă a fost director sportiv la Granada. La Dinamo, Collado se va ocupa de tot ce ține de partea sportivă. Spaniolul a terminat cursurile de antrenori, este absolvent de management sportiv și profesor de educație fizică și sport.

Spaniolii care au preluat-o pe Dinamo nu mai au mult timp la dispoziție pentru a pregăti echipa pentru următorul sezon. Roș-albii vor juca primul meci oficial din noul campionat pe 24 august, pe teren propriu cu Hermannstadt.