Ionuț Nițulescu Știri 22.01.2022 13:32

Ce se întâmplă cu slujba de Crăciun. Anunțul autorităților

Ce se întâmplă cu slujba de Crăciun. Anunțul autorităților

Mulți români se întreabă dacă vor putea merge la biserică de Crăciun. Autoritățile au anunțat că slujbele religioase se vor desfășura în acest an respectând anumite condiții. Iată care sunt acestea.

Ludovic Orban i-a liniștit pe români cu ceva timp în urmă cu privire la desfășurarea slujbelor religioase de Crăciun. Potrivit acestuia, credincioșii pot merge la biserică de ziua Nașterii Domnului, dar trebuie să respecte măsurile impuse de autorități.

Ce se întâmplă cu slujbele de Crăciun

“Ştiţi foarte bine că slujbele, în România, se pot desfășura respectând măsurile de protecție sanitară, condițiile, reglementările. Toate măsurile care nu sunt foarte complicate. Deci slujbele se desfășoară”, a declarat Ludovic Orban.

Totodată, acesta i-a sfătuit pe români să respecte cu strictețe regulile impuse de autorități.

“Singurul lucru la care ne gândim este să convingem cât mai mulți români să respecte măsurile de protecție sanitară astfel încât să reducem cât mai mult numărul de persoane care se infectează cu acest virus”, a mai spus premierul României.

Citește și: Vor mai putea sau nu colinda copiii în timpul stării de alertă în România?

Veste bună pentru credincioși înainte de sărbători

Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a precizat că slujbele religioase se vor desfășura și în interiorul bisericilor. Acesta a mai precizat că reprezentanții locașelor de cult caută soluții pentru ca oamenii să respecte toate măsurile de prevenire a îmbolnăvirii cu coronavirus.

“Am vorbit cu reprezentanții Secretariatului de Stat pentru Culte și cu cei ai Departamentului pentru Situații de Urgență. Identificăm împreună soluții prin care Crăciunul să poată fi sărbătorit creștinește la biserică. Reprezentanții cultelor religioase susțin şi ei că trebuie să se respecte toate măsurile de combatere a pandemiei, deoarece suntem cu toții conștienți de nevoia de a proteja sănătatea românilor. Astfel, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, slujbele de Crăciun se pot desfășura atât în interiorul, cât și în afara bisericilor. Doamne ajută”, a postat secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, pe Facebook.