>
S-a lăsat cu un scandal de proporții după Universitatea Craiova – U Cluj 1-0. Alex Chipciu, fotbalistul ardelenilor, a răbufnit la adresa lui Sorin Cârțu, acuzat că mirosea a alcool și că i-a înjurat și scuipat pe elevii lui Neluțu Sabău, apoi discursul său dur a ajuns și la Marius Șumudică și Călin Georgescu.
U Cluj s-a văzut învinsă în Bănie, însă meciul a intrat în umbra scandalului care l-a avut pe Sorin Cârțu în rolul principal. Acesta a împărțit cuvinte suburbane, iar Alex Chipciu l-a taxat pe președintele de onoare al oltenilor.
Fotbalistul lui U Cluj a avut un discurs foarte dur îndreptat împotriva lui Sorin Cârțu, pe care l-a acuzat că ar fi venit băut la meciul pe care l-a terminat într-o plină criză de nervi, la marginea terenului.
În plus, l-a ironizat pe Marius Șumudică din cauza circului mediatic iscat în jurul celebrei sale geci albastre și nu l-a uitat nici pe Călin Georgescu, cel care a reușit să câștige primul tur al alegerilor prezidențiale, anulat în cele din urmă.
„O mascaradă ce s-a întâmplat la Craiova. Am fost luptători sau poate a fost Craiova slabă. Mă ghidez foarte mult după joc. Am creat ocazii, am dominat partida. În 10 oameni am avut momente când i-am controlat. Per total ne-a lipsit un antrenor meschin care n-are educație. Felgueiras ne înjura la pauză pe aici. Îmi pare rău de Mirel. S-au ascuns mingile.
Asta e, din păcate România. Promovăm tragicomedia, gecile Burberry (n.r. referitor la Marius Șumudică). Să dea factura de 3.000 de euro, pentru că n-a dat 3.000 de euro. În 2025 se poartă firmele alea mai șmechere, cu scris mai mic. Asta e viața în România, promovăm circul.
Homosapiens are o capacitate reflectivă și, după, oamenii își dau seama și schimbă. Capacitatea lor nu există. Altfel, s-ar uita în oglinda aia și s-ar sparge.
Au votat un debil mintal două milioane de oameni. (n.r. despre Sorin Cîrțu) O legendă beată… Cum să fii legendă și să miroși a alcool, să-ți iei foștii jucători la bătaie? Promovăm circarii ăștia încontinuu? Când o să ne oprim? Boc ne-a făcut, a luat, arbitrajele, «Cooperativa»…
Promovăm numai prostiile, îmi asum tot ce am zis. Cu astfel de personaje nu mai vreau să intru în contact. Tăcem din gură și o să tăcem până la finalul vieții. Dar eu nu o să tac. Dacă o să am vreodată de pierdut, nici nu mă interesează. Patronii au făcut bani și cred că le știu pe toate. Cultură 0. Eu îmi văd de viață.
Am fost mai buni decât ei. Asta e, probabil și arbitrul… E om și el. Creierul nostru are și defecte. Nu mă interesează arbitrajul deloc”, a declarat Alex Chipciu, la DigiSport.
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv …