Gabriela Dinu Știri 05.01.2023 23:07

Ajutor Social. Câți bani se dau de la stat și cum intri în posesia lor

Ajutor Social. Câți bani se dau de la stat și cum intri în posesia lor

Ajutorul social s-a schimbat de la 1 aprilie, după ce în anul precedent a fost adoptată o Ordonanţă de Urgenţă cu privire la modificarea acestuia.

Schimbarea ajutorului social trebuia să se producă deja din 2019, însă a existat amânare de fiecare dată. Ideea de modificare a sistemului de acordare a banilor pentru cei asistaţi social are la bază reunirea a trei ajutoare de la stat în unul singur. Vorbim aici despre acordarea venitului minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei şi ajutorul de încălzire, aşa cum cei de la ţară îl numesc „ajutorul de lemne”.

Câţi bani se dau de la stat pentru ajutorul social?

Pentru cei care doresc obţinerea venitului de incluziune trebuie să depună dosarul cel târziu până pe data de 1 februarie, adică înaite cu 60 de zile de intrarea în vigoare a acestei legi. Totodată, vor beneficia de acest venit doar persoanele care îndpelinesc toate condiţiile, adică nu au venituri de maximum 1,200 ISR lunar, adică maximum 600 lei de membru al familiei.

Începând cu acest an, ajutorul social va constata o creştere cu 140 %, atunci când vor fi acumulate toate cele trei venituri. Creşterea va avea loc etapizat, după cum urmează: vor ajunge ajutoarele sociale la 980 lei la începutul anului viitor, iar ultima creştere a acestuia va avea loc pe 1 ianuarie 2023, atunci când vom avea un indicator social de referinţă la o valoare de 1.200 lei. Par sume mici, în esenţă, însă pentru persoanele care au cu adevărat nevoie de aşa ceva sunt o avere, sunt banii cre le asigură pâinea pe masă şi pastilele.

Pentru dosarul de acordare a ajutorului social aveţi nevoie de răbdare înainte de toate, pentru că vă vor fi solicitate o mulţime de documente. Cele mai multe detalii le veţi găsi pe dasp.ro, însă, în mare, vă trebuie o cerere tip, copii xerox după documentele de identificare şi adeverinţele de care aveţi nevoie, anchete sociale, etc şi un dosar cu şină în care să prindeţi toate documentele existente pe site-ul Direcţiei de Asistenţă Socială.