>
Adrian Titieni este un actor român de film, teatru şi televiziune, născut pe 6 iunie 1963, la Bistriţa. Are 59 de ani şi în 2012 a luat premiul Gopo pentru cel mai bun actor, graţie interpretării Doctorului Crişan din producţia „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”.
Titieni este absolvent al Universităţii Naţionale de Artă teatrală şi Cinematografică Ion Luca Caragiale din Bucureşti, în clasa profesorului Mircea Albulescu. Acesta a mai absolvit şi cursuri postuniversitare în cadrul aceleiaşi instituţii, secţia de Regie şi Montaj Film şi TV.
Cuprinsul articolului
A fost realizator în cadrul Departamentului Educaţie Ştiinţă timp de un an, până în 1994, iar în perioada 1996 – 1997 a fost consilierul de Relaţii Publice al Preşedinţiei României. Adrian Titieni a continuat ca director al Studioului Cassandra, din cadrul UNATC timp de 4 ani şi este unul dintre fondatorii Fundaţiei Române pentru Educaţie şi Educatori. În perioada 2007 – 2008, acesta a mai fost şi consilier de stat în cabinetul premierului Călin Popescu Tăriceanu.
Activitatea profesională a actorului Adrian Titieni a fost şi este, după cum vedeţi, una destul de încărcată. Este doctor profesor universitar şi din 2012 a devenit rectorul UNATC, universitatea unde s-a format şi el şi mulţi alţi actori celebri din România.
A fondat un festival special doar pentru a promova filmele româneşti, care au fost premiate în cdrul festivalurilor internaţionale. Se numeşte Sighişoara Film Festival şi are loc anual, încă din 2009.
Nu vom vorbi despre piesele de teatru în care a jucat, căci la experienţa lui ne-ar trebui o mulţime de timp să le menţionăm pe toate. Vă putem spune, totuşi, că Adrian Titieni a fost distribuit în roluri la Teatrul Naţional Bucureşti, Studioul Cassandra, Teatrul de Comedie, Teatrul L. S. Bulandra, Teatrul Nottara, Teatrul Odeon, Teatrul Act, Teatrul Metropolis, Teatrul Foarte Mic, Teatrul Radu Stanca din Sibiu, Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti, Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov, Teatrul Ch. Ciprian din Buzău, Teatrul Naţional Constanţa, Teatrul Româno American, Arcub.
La capitolul filmografie, rolurile lui Adrian Titieni au fost o mulţime: Pas în doi (1985), Iacob (1988), Zîmbet de Soare (1988)
Stare de fapt (1995), Față în față (1999), Moartea domnului Lăzărescu (2005), Restul e tăcere (2008), Și caii sunt verzi pe pereți (2012), Queen Marie of Romania (2019) ca Ion Brătianu. Regia, Fructul oprit (2018), „Ilegitim” (2016), Doctori de mame (2008), Fixeur (2016), Bacalaureat rolul doctorului, Doar cu buletinul la Paris (2015), București NonStop (2013), Poziția copilului (2013), Puzzle (2013), Betoniera (2012), Kiddo – regia Millo Simulov (2012), Carmen – regia Doru Nițescu (2012), Domestic – regia Adrian Sitaru (2012), Puzzle pentru orbi – regia Andrei Zincă (2011), Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011), După amiază în Drumul Taberei (2010), 15 iulie (2010)
Fumatul poate să ucidă (2010), Zi festivă – regia Teodora Lascu (2010), Timi – regia Cristi Iftime (2009), Colivia (2009), Lord (2009), Pescuit sportiv (2009), Nunta lui Oli – regia Tudor Giurgiu (2008), Angling (2007), Schimb valutar (2007), Valuri – regia Adrian Sitaru (2006), Și totul era nimic – regia Cristina Nichituș (2005), Sindromul Timișoara – Manipularea (2004), Patul lui Procust (2001), Homicide conjugal – regia Papa de Simon (1998), Față în față (1996), Nostradamus (1994), Balanța (1992), Tinerețe frântă (1991), Spirit of the Night (1991), Expediția(1989), Liliacul înflorește a doua oară (1988), Rezervă la start (1987), Luminile din larg (1986).
Sursele sale de venit vin din contractele pe care Titieni le are pentru filme, apariţii TV, roluri în teatru şi job-ul de profesor universitar.
Adrian Titieni a fost căsătorit timp de 23 de ani cu Adriana Irimescu, iar divorţul s-a produs în mare secret, în urmă cu doi ani. S-au cunoscut la facultate, iar Adrian era profesor chiar la clasa unde învăţa cea care avea să-i fie soţie. De dragul ei, a renunţat la post, iar doi ani mai târziu cei doi deveneau părinţi pentru prima dată, iar la un an distanţă familia lor era completată cu încă un copil. După două decenii, cei doi divorţau, iar Adriana Titieni era surprinsă sărutându-se cu Alexandru Papadopol, un alt celebru actor român.
„Mai sunt și excepții, dar nu este cazul meu. O relație care a devenit incompatibilă la acel moment, copiii erau cât de cât în echilibru emoțional… am hotărât că cel mai bun lucru pentru viața fiecăruia dintre noi este să ne separăm. Habar nu am dacă a fost cel mai bun lucru, dar la momentul respectiv așa am considerat”, a spus Adrian Titieni despre despărţirea de Adriana.
La acea vreme, presa scria că relaţia dintre Adriana şi Alexandru Papadopol ar fi datat încă de când actriţa încă era căsătorită cu Titieni. Şi Papadopol era căsătorit cu Ioana Ginghină, a fost un adevărat scandal amoros în presa românească. În prezent, Titieni nu s-a mai afişat cu o altă femeie şi nici nu şi-a asumat o altă relaţie. S-a scris, totuşi, la un moment dat că ar avea o relaţie cu actriţa Jassmine Glodeanu, însă niciunul dintre aceştia nu au confirmat legătura.
Nume complet: Titieni Adrian
Data nașterii: 6 iunie 1963
Locul nașterii: Bistriţa
Vârsta: 59 de ani
Înălțime: 1,75 m