Gabriela Dinu Vedete 30.01.2024 09:26

Adrian Popa CV, Varsta, Biografie, Surse de Venit, Inaltime, Familie, Avere

Adrian Popa CV, Varsta, Biografie, Surse de Venit, Inaltime, Familie, Avere

Adrian Popa este un fotbalist român, care s-a născut pe 24 iulie 1988 în Horezu, judeţul Vâlcea. Joacă pe postul de mijlocaş lateral şi a fost convocat de mai multe ori la lotul echipei naţionale a României.

A jucat la Steaua în perioada 2014 – 2017, fapt care i-a conferit celebritatea, fiind transferat de la clubul Concordia Chiajna pentru suma de 500.000 de euro.

Ce scrie în CV-ul lui Adi Popa?

Are trei titluri de campion al României în palmares, toate trei obţinute în perioada în care juca la Steaua, în sezoanele 2012-2013, 2013-2014 și 2014-2015, precum şi o Cupă a României, cucerită în stagiunea 2014 – 2015 şi o Cupă a Ligii, din acelaşi sezon.

Adi Popa a intrat în fotbalul mare când s-a transferat la Poli Timişoara, pe când avea doar 17 ani. A marcat 9 goluri în 10 meciuri şi a fost împrumutat apoi la CS Buftea. A activat apoi, sub formă de împrumut la Gloria Buzău.

În 2009, acesta ajungea la Universitatea Cluj, iar la finalul sezonului reuşea să pună umărul la promovarea echipei pe prima scenă a fotbalului românesc. Avea să plece însă la Concordia Chiajna din cauza relaţiei tot mai defectuoase pe care o dezvoltase cu cei din conducerea clubului.

De la echipa ilfoveană avea să plece la Steaua, unde înregistra cele mai bune performanţe din cariera sa de fotbalist. Gigi Becali îl vindea în 2017 la Reading FC, dar nu a reuşit să se adapteze în fotbalul britanic.

A divorţat de soţie pentru noua iubită

A fost împrumutat la Al Taawon FC şi Ludogoreţ Razgrad, apoise întorcea în 2019 la Steaua. A activat şi la CSA Steaua, echipa armatei, în 2021.

În prezent, nu se află sub contract cu nicio echipă de club şi este catalogat de mulţi ca fiind cel mai bogat şomer de la noi din ţară. A strâns avere din fotbal, de aceea îşi permite să conducă acum un bolid în valoare de 140.000 de euro.

Adi Popa a fost căsătorit cu Adelina din perioada în care a activat la Steaua, dar pe vremea relaţiei cu aceasta, fotbalistul a cunoscut-o pe Mădălina, o tânără de 23 de ani care i-a luat minţile şi pentru care a divorţat. Nu s-a ferit niciodată să îşi afişeze relaţia şi se laudă de fiecare dată când merge în vacanţă cu noua sa iubită.

Date Biografice Adi Popa: înălțime, greutate

Nume complet: Popa Adrian
Data naşterii: 24 iulie 1988
Locul naşterii: Horezu
Parteneră: Mădălina
Înălţime: 1,70 m
Greutate: 70 kg