Ioan Davidescu Altceva 24.09.2025 23:03

Eugen Cristea a găsit jurnalul soției sale, Cristina Deleanu: „L-am citit cu lacrimi în ochi”. Ce scria actrița

Eugen Cristea a găsit jurnalul soției sale, Cristina Deleanu: „L-am citit cu lacrimi în ochi”. Ce scria actrița

Eugen Cristea și-a pierdut soția, pe Cristina Deleanu,  în urmă cu trei luni. Actrița avea 84 de ani și erau căsătoriți de 41 de ani, formând un cuplu remarcabil. Recent, el a găsit jurnalul secret al soției sale, pe care a mărturisit că l-a citit că lacrimi în ochi.

Eugen Cristea a găsit jurnalul soției sale. Ce a scris actrița înainte să moară

Actorul Eugen Cristea a mărturisit că a găsit jurnalul regretatei sale soții și a ținut să împărtășească gândurile acesteia cu cei care au iubit-o.

„Cristina primise, în urmă cu 3-4 ani, un caiet superb. Fusese adus de o prietenă, tocmai din Mexic. I-a și zis soției mele că ar fi frumos dacă își va putea nota în el gândurile. Uitasem total de el.

Dar, acum câteva seri, am găsit acest jurnal al ei, sunt vreo 20 de pagini scrise mărunt, foarte frumos așternute, avea un stil extraordinar, cu multă autoironie, nu că sunt subiectiv, dar e o încântare. Am fost foarte emoționat. Citeam și plângeam. Am găsit și un titlu la acest jurnal, „gânduri de dincolo”. Amintirile ei, gândurile ei, sunt tulburătoare, m-a emoționat până la lacrimi”, spune Eugen Cristea

Regretata actriță scria despre teatru și despre cât de pasionată era de această artă.

„Exercițiul meu de a așterne vorbe a luat o pauză cam mare și, dacă-l lași, te lasă. Ca și teatrul. Oho, teatrul, dacă-l uiți preț de o clipă, îți și întoarce spatele. Dar știți cum? Cât ai zice GONG! Este o persoană foarte pretențioasă și suspicioasă. Are și motive întemeiate.

Te-ai cunoscut cu el, te-ai dus la el, te-ai și împrietenit sincer, cu sufletul pe tavă, uneori chiar îți cere „să-i duci tava”, pe scenă, cu mintea încinsă de promisiuni, cu trupul și puterea ta dăruite lui, te acceptă alături, îți întinde mâna și, deodată, dispari din viața lui.

Uneori dispari fără voia ta, multele lucruri rele sau nefirești se petrec în circumstanțe nu de tine hotărâte, dar tu poate chiar atunci trebuie să dispari. Ei bine, atunci e-atunci… Ce faci cu tine însuți ca nu cumva autoritarul și neiertătorul tău prieten să nu creadă cumva că, din lașitate, îi dai o lovitură nepermisă?”.

Marina Almășan, despre Cristina Deleanu: „Avea un condei extraordinar”

Prezentatoarea Marina Almășan a povestit că prietena ei bună, Cristina Deleanu, avea un condei fantastic. Ea a spus că a avut o prietenie deosebită cu actrița și că Eugen Cristea îi este o persoană apropiată sufletului. Mai mult, cei doi colaborează și în prezent.

„Cristina și Eugen mi-au fost buni prieteni, decenii la rând. De Eugen nu mai spun, el a dat strălucire unor numeroase formate ale mele, începând cu Ceaiul de la ora 5, continuând cu Arca Marinei etc.

Doi oameni aleși, a căror prietenie m-a onorat. În ultimii ani, mai precis în timpul pandemiei, când toți încercam să ne inventăm activități, care să ne ajute să supraviețuim psihic, acelui dezastru, mai mult în joacă, Cristina mi-a trimis niște texte pentru revista online, pe care o conduc. Am avut o surpriză imensă, descoperind nu numai un condei extraordinar, ci și un om de o profunzime a gândirii absolut remarcabilă. Asta ne-a apropiat și mai mult”, a spus vedeta pentru sursa citată.

Marina Almășan a mărturisit că i-a propus lui Eugen să îi publice textele Cristinei în revista Femei de 10, pe care vedeta o conduce.

Cristina Deleanu a murit la vârsta de 84 de ani, pe 15 mai 2025. Actrița -a născut pe 22 decembrie 1940, la Ploiești. A urmat școala primară la Școala nr. 33 din București, iar studiile liceale le-a făcut la Liceul „Gheorghe Lazăr”. După terminarea liceului, a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, unde a studiat actoria în clasa profesorului George Carabin, avându-i ca asistenți pe actorul Mihai Berechet și pe regizorul Cornel Todea.