Ioan Davidescu Altceva 24.09.2025 21:42

„Regina Întunericului” Gabriela Lucuțar știe exact cum va fi propria înmormântare. Are o mare teamă legată de momentul morții: „V-ați nenorocit toți!”

Invitată în cadrul HAI LA PODCAST CU Giani Kiriță, în urmă cu câteva luni, Gabriela Badea a vorbit despre o teamă pe care o are, legată de momentul în care va trece la cele veșnice. Spune că a hotărât celor care o aranjează în prezent să vină și înainte de a fi condusă pe ultimul drum și să fie coafată și machiată așa cum îi place.

„Vine vremea când eu voi muri. Toți vom muri, nu scăpăm niciunul. Se ocupă de mine cineva, nu pot să mă ocup eu, că ar fi perfect. Aș face cel mai bine. De asta îmi este foarte frică. Cine mă va face pe mine?

Pentru că întotdeauna mi-a plăcut să fiu aranjată. I-am și spus hairstylistului: „fii atent, eu te bântui. Când se va întâmpla, dacă nu-mi faci părul, dacă nu arăt bine, v-ați nenorocit toți.’

A zis: „Fără probleme, pe tine vin să te fac. Nu vreau să mă cauți’. Și dacă zice că: „să o fac la mișto’, nu, pentru că sufletul meu este acolo, energia mea. Când ieși pe gheață și ți-ai spart fațetele, să știi că eu am fost. Când peste o săptămână ți-a bubuit, eu am fost. Pentru că ei asta fac, dacă îi superi. Nu vrem să-i supărăm’, a povestit Gabriela Badea.

Ce spune „Regina Întunericului” Gabriela Lucuțar despre coroanele din plastic

Decizia reprezentanţilor Primăriei Arad, de a interzice coroanele realizate, mai ales din plastic, din dorința de a proteja mediul, este susținută și de Gabriela Lucuțar. „Regina Întunericului” spune că banii cheltuiți pe coroane ar putea fi donați familiei decedatului și, în plus, astfel de flori din plastic sunt „dizgrațioase”

„Sunt total de acord! Omagiul nu constă doar într-o coroană de flori! Consider că cel mai reprezentativ omagiu este prezența la eveniment și empatia față de durerea prin care trece familia, oferită prin gesturi și prin cuvinte înduioșătoare și sincere!

Banii cheltuiți pe coroane ar putea fi oferiți familiei îndoliate, o înmormântare nu costă puțin și ar aprecia la fel de mult!

Referitor la coroanele artificiale sunt total împotrivă, din mai multe considerente, în ceea ce privește mediul înconjurător, dar și pentru faptul ca sunt foarte dizgrațioase! Avem nevoie de timp, se pare, să înțelegem fiecare ce înseamnă, de fapt, plecarea sufletului și ce anume contează, de fapt, în aceste momente de grea încercare pentru noi toți!’, a menționat patroana de pompe funebre Gabriela Lucuțar