Ioan Davidescu Altceva 05.02.2025 17:41

Voicu Pânzar, fostul șofer al Monicăi Gabor, în plin scandal cu soția. A fost forțat să părăsească casa în care locuiau cu fiica lor, are ordin de protecție și este obligat să meargă la psiholog

Voicu Pânzar, fostul șofer al Monicăi Gabor, în plin scandal cu soția. A fost forțat să părăsească casa în care locuiau cu fiica lor, are ordin de protecție și este obligat să meargă la psiholog

Voicu Pânzar a devenit cunoscut în calitate de fotomodel, dar și ca șofer al Monicăi Gabor, pe vremea când era căsătorită cu Irinel Columbeanu. A defilat de câteva ori pe podium, la inițiativa lui Cătălin Botezatu, și-a încercat norocul și la Miss Univers, dar s-a făcut de râs cu o prezentare într-o engleză de baltă.

Deși avea potențial pentru o carieră în modă, Voicu Pânzar a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și s-a căsătorit cu fiica unui afacerist din Turda, pe nume Cristina Gherman. Câteva luni mai târziu, cei doi au devenit părinții unei fetițe. În timpul celor 13 ani de mariaj, foarte puține informații s-au mai aflat despre celebrul șofer, dat fiind că s-a stabilit în orașul natal și nu postează pe rețelele de socializare.

Publicația Cancan dezvăluie, însă, că liniștea din viața de cuplu s-ar fi spulberat. Neînțelegerile ar fi culminat cu evacuarea lui Voicu Pânzar din casa unde locuia cu soția. Pe numele său ar fi fost emis un ordin de protecție valabil un an, interzicându-i orice formă de contact cu Cristina, fie direct, telefonic sau prin corespondență.

Este obligat să stea la o distanță de 200 de metri de ea și a fost trimis la consiliere psihologică și psihoterapie, fiind monitorizat de autoritățile din Turda. Aceeași sursă mai scrie că, în cazul în care încalcă ordin de protecție, riscă să facă închisoare de 6 luni la 5 ani.

Cine este soția lui Voicu Pânzar

În 2011, Voicu s-a însurat  cu  Cristina Gherman, fiica unui om de afaceri turdean și câteva luni mai târziu, tânăra cu două facultăți la CV i-a dăruit și o fetiță pe care au botezat-o Carla.

Despre familia soției lui Voicu, vecinii spunea pentru Libertatea, în 2014, că  familia Gherman este „bogată şi cu influenţă’.

Fostul şofer a cunoscut-o pe actuala lui soţie, Cristina Gherman (31 de ani), cu ani în urmă, pe vremea când erau colegi de şcoală. Înainte ca Ricky să vină la Bucureşti, cei doi au fost iubiţi. Conform Libertatea, ei s-au despărţit o perioadă, cât el a locuit în Capitală, iar după ce a revenit spășit în Turda, Ricky s-a întors la Cristina.

Presupusă aventură dintre Monica Gabor și șoferul Ricky Martin

Când Monica Gabor era căsătorită cu Irinel Columbeanu s-a zvonit că aceasta ar fi avut o aventură cu șoferul ei, poreclit Ricky Martin. Amândoi erau în industria modei în acea perioadă, apoi destinul i-a adus într-o relație profesională, Voicu Pânzar devenind angajatul Monicăi. În cel de-al doilea volum al său, „Apofenia’, fostul milionar a oferit detalii despre relația extraconjugală pe care soția lui ar fi avut-o cu șoferul ei.

„Asta nu înseamnă că Monica era perfectă. Ili nu putu să nu remarce și la ea ceva ciudat, atunci când asistă la prima ședință ținută de Matei, cu primul val de la Transilvania Fashion care venise acolo.

Printre fete se găsea și Monica, dar și unul dintre puținii manechini băieți, pe nume Voicu, cel ce avea să devină mai târziu șoferul ei supranumit de presa dâmbovițeană. La un moment dat, la o remarcă anodină făcută de Voicu la ceva ce spunea Matei, Monica avu brusc o relație răutăcioasă, care lui Iri i se păru forțată și inutilă. Ah, ce nu-mi plac băieții ăștia tineri, când se cred ei deștepți, spune ea pe un ton afectat și nenatural’, scrie în cartea lui Irinel Columbeanu.