Știri 17.08.2026 11:36

Vlad Ghermănescu s-a căsătorit! Primele fotografii cu fosta ispită de la Insula Iubirii și soția lui

Vlad Ghermănescu s-a căsătorit! Primele fotografii cu fosta ispită de la Insula Iubirii și soția lui

Vlad Ghermănescu, faimos din sezonul 7 al emisiunii Insula Iubirii, revine în centrul atenției, de această dată pentru un eveniment semnificativ din viața sa personală.

Fosta ispită a spus „da”, iar imaginile de la nuntă au fost împărtășite de cei doi, care radiau de emoție și fericire. (Fotografiile pot fi vizualizate în galeria de mai jos)

Vlad Ghermănescu s-a însurat

Fostul participant la Insula Iubirii și partenera sa au ieșit din starea civilă ținând în mâini certificatul de căsătorie. Cu zâmbete largi și o atitudine relaxată, cei doi au marcat începutul unui nou capitol, împărtășind cu urmăritorii lor fotografii din ziua în care au devenit oficial soț și soție.

Pentru acest moment special, Denisa, soția lui Vlad Ghermănescu, a ales o rochie albă, lungă, cu o despicătură pe picior, o ținută simplă și elegantă care i-a pus în evidență silueta. Vlad a optat pentru un costum într-o nuanță deschisă, completând imaginea unui cuplu rafinat, care a atras privirile celor prezenți.

Primele imagini cu fosta ispită de la Insula Iubirii

Una dintre fotografiile publicate a fost însoțită de un mesaj emoționant din partea Denisei, care a scris:

„Pentru totdeauna al meu începe cu tine”.

Cuvintele au subliniat încă o dată importanța momentului și legătura puternică dintre cei doi.

Pentru Vlad Ghermănescu, căsătoria reprezintă începutul unei noi etape. După experiența din Thailanda, acesta s-a așezat la casa lui și își trăiește propria poveste de dragoste alături de femeia pe care a ales-o să îi fie alături în viață.

CITEŞTE ŞI: Teo Costache, dezamăgit în dragoste?

„Aș retrăi destinația, nu durerea!” Cristina Petre, confesiuni după Insula Iubirii