Ioan Davidescu Știri 30.09.2025 12:39

VIDEO Nicușor Dan, gafă de protocol la Timișoara. Gestul făcut de președinte

VIDEO Nicușor Dan, gafă de protocol la Timișoara. Gestul făcut de președinte

Președintele Nicușor Dan a o coroană de flori la Monumentul „Crucificare” de la Timișoara. Sursă foto: Primăria Municipiului Timișoara

Președintele Nicușor Dan participă marți la mai multe evenimente la Timișoara. Șeful statului a mers dimineață pentru a depune o coroană de flori la Monumentul „Crucificare”, dedicat eroilor Revoluției din decembrie 1989, unde aparent a uitat care este protocolul.

Dan a fost întâmpinat de garda de onoare, care l-a salutat, apoi șeful statului a vrut să plece, cu toate că urma intonarea imnului național, relatează Antena 3 CNN, care a publicat și imagini.

Și publicația locală Opinia Timișoarei a surprins momentul în care președintele pare dezorientat.

Președintele a fost îndrumat de către unul dintre oficialii prezenți la eveniment să rămână pe loc.

Nicușor Dan era însoțit, printre alții de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și consilierul prezidențial Luminița Odobescu.

Șeful statului a participat la Timișoara Cities Summit, reuniune organizată de Dominic Fritz, în cadrul căreia participanții – primari și oficiali europeni – discută despre viitorul Uniunii Europene și rolul orașelor în extinderea ei, conform Agerpres.

Luând cuvântul la eveniment, Dan a declarat că România era nepregătită, acum 20 ani, pentru a intra în Uniunea Europeană, dar decizia a fost una corectă, fapt care se vede în progresele făcute de țara noastră.

„Dacă vrem să fim foarte direcți, acum 20 de ani, când România a încheiat procesul de aderare, cred că România nu era pregătită pentru a intra în Uniunea Europeană, și cred că nici Bulgaria. Dar decizia de a intra a fost o decizie corectă pe care Uniunea Europeană a luat-o și vedem azi progresele pe care, după 18 ani de la aderare efectivă, România le-a făcut”, a spus șeful statului, în alocuțiunea de deschidere a Timișoara Cities Summit.

Nicușor Dan a sugerat că, în contextul competiției geopolitice, UE ar putea reevalua gradul de exigență impus țărilor candidate, punctând faptul că un subiect de dezbatere este „cât de sus trebuie ridicată ștacheta”.