Vești bune pentru pensionari! Pensiile aferente lunii mai 2026 vor fi livrate… Vezi mai multAnunț de ULTIMĂ ORĂ pentru pensionari! În luna mai, pensiile vor fi… Vezi mai mult

16 04. 2026, 07:37

Pensionarii vor primi pensiile în luna mai potrivit calendarului anunțat de Casa de Pensii, iar odată cu acești bani, anumiți pensionari ar urma să primească și un ajutor financiar din partea statului. Distribuirea sumelor se va face atât prin Poșta Română, cât și pe card, în funcție de opțiunea fiecărui beneficiar. Pe ce dată se vor livra mai exact pensiile?

Pensiile aferente lunii mai 2026 vor fi distribuite conform calendarului obișnuit, având în vedere că doar pensiile din aprilie au fost devansate din cauza Paștelui.

Prin intermediul Poștei Române, distribuirea pensiilor la domiciliu ar urma să se facă în intervalul 2- 15 mai, perioadă în care poștașii a urma să ajungă la beneficiari cu sumele cuvenite, în funcție de programul stabilit. Trebuie precizat că, pentru pensionarii care nu sunt găsiți acasă, drepturile bănești și documentele de plată vor putea fi ridicate de la ghișeele poștale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi

de plată a lunii respective.

În cazul celor care au optat pentru plata în cont bancar, banii vor fi virați pe card în data de 12 mai, dar nu mai târziu de 13 mai, astfel că majoritatea beneficiarilor își vor primi pensiile în acest interval.

În luna mai, nu se preconizează modificări majore ale calendarului, procesul desfășurându-se în condiții normale, fără întârzieri sau devansări ale plăților.

Cine primește bani în plus și ce sume sunt acordate

Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi, anul acesta, un ajutor financiar în două tranşe egale, jumătate luna viitoare, iar restul în decembrie, potrivit unei ordonanţe adoptate de Guvern.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a spus că banii vor fi daţi persoanelor cu veniturile cuprinse între 1.500 şi 3.000 de lei: „Pentru pensionarii cu pensii de până în 1.500

de lei, este vorba de un sprijin de 1.000 de lei. Pentru pensionarii cu pensii între 1.501 și 2.000 de lei, este vorba despre un sprijin de 800 de lei. Pentru pensionarii cu pensii între 2.001 și 3.000 de lei, un sprijin de 600 de lei. Este vorba despre peste 2,8 milioane de pensionari, adică un număr foarte mare de cetățeni, oameni cu pensii mici nu pentru că nu ar fi muncit și cotizat, ci pentru că au ieșit la pensie după perioade în care salariile în România erau foarte mici.”

Ajutorul se acordă în două tranșe egale, prima urmând să fie plătită în luna mai, iar a doua în decembrie 2026, odată cu pensia, fiecare beneficiar primind suma corespunzătoare nivelului pensiei sale. De asemenea, sprijinul financiar se acordă inclusiv pensionarilor de urmaș, dacă se încadrează în plafonul stabilit, fiecare beneficiar primind suma în mod individual.

Ministrul Muncii a mai spus că şi copiii cu dizabilităţi vor primi ajutoare financiare mai mari anul acesta. Astfel, cei cu grad mediu vor primi 199 de lei, cei cu grad accentuat vor primi 397 de lei, iar cei cu grad grav urmează să priească 548 de lei.

„În ceea ce priveşte beneficiile pentru copii, este vorba, de exemplu, despre copiii cu dizabilităţi, aici îi avem pe cei cu grad mediu, al căror sprijin creşte de la 80 la 199 de lei. Pentru cei cu grad accentuat, creşterea este de la 232 de lei la 397 de lei. Pentru cei cu grad grav, este vorba despre o creştere de la 463 la 548 de lei.Aceste creşteri nu sunt doar pentru acest an, este o indexare de fapt şi aceste beneficii vor rămâne, evident indexate, şi din anii următori”, a explicat Ministrul Muncii, Florin Manole, potrivit antena3.ro.

Pe lângă aceste măsuri, autoritățile au anunțat și sprijin pentru familiile vulnerabile, prin majorarea veniturilor minime de incluziune, care pot ajunge la câteva sute de lei lunar, în funcție de situația fiecărei familii și de numărul de membri.