În mod evident, Turcia pornește ca favorită atât în meciul cu reprezentativa antrenată de Mircea Lucescu, cât și în posibila finală, indiferent de adversar. Totuși, România a primit o veste extraordinară și anume că partida din semifinala barajului nu se va disputa la Istanbul.
Marius Șumudică a înregistrat de-a lungul carierei mai multe aventuri în Turcia și a păstrat relații cu mai mulți oameni de fotbal din „Țara Semilunei”, inclusiv cu actualul său secund, care i-a oferit o informație interesantă: oficialii turci nu își doresc ca partida cu România să se joace la Istanbul!
„Uite acum îmi vine o știre de la secundul meu. Am un secund care lucrează cu mine de 11 ani, un secund turc, care a activat la Trabzon, la Kasimpașa, peste tot. Îmi vine o știre acum de ultim moment că s-ar putea să nu se joace la Istanbul, din cauza problemelor între fani.
Asta e informația pe care mi-a dat-o acum. Cele trei orașe în care s-ar putea să se joace sunt Konya, Bursa și Kocaeli”, a declarat Marius Șumudică, conform Fanatik.
În ultimii ani, turcii și-au făcut un obicei în a evolua în alt oraș decât Istanbul atunci când sunt gazde. Din cele șase partide jucate în Turcia în 2022, doar două au avut loc la Istanbul, cele cu Luxemburg și Insulele Feroe. În 2023 și 2024, Turcia nu a jucat deloc în Istanbul, iar în 2025 o singură partidă s-a disputat în respectivul oraș, cea cu Ungaria din Nations League.
Vestea este una bună pentru România dacă scenariul dezvăluit de Șumudică se va concretiza. Trei din cele mai mari cinci stadioane ale adversarei sunt în Istanbul și au capacități de 77.563, 53.978 și 47.430 de locuri.
Cele trei stadioane pe care s-ar putea juca meciul cu România sunt:
Deși turcii sunt cunoscuți pentru fanatismul lor și este de așteptat să facă o atmosferă electrizantă, faptul că jucătorii vor fi susținuți cu 30.000 – 40.000 mai puțini fani decât ar încăpea pe stadionul cel mai mare din Turcia reprezintă un avantaj pentru noi.