Gabriela Dinu Știri 28.02.2023 12:06

Vali Moraru: CV, vârstă, înălțime, greutate, avere, familie, salariu la Digi Sport

Vali Moraru: CV, vârstă, înălțime, greutate, avere, familie, salariu la Digi Sport

Vali Moraru este un cunoscut jurnalist sportiv şi moderator de emisiune TV, la Digi Sport.

S-a născut pe 4 aprilie 1972, la Bivolari pe lângă Prut, în judeţul Iaşi. A făcut şcoala generală şi liceul în Vaslui, iar în 1990 s-a mutat la Bucureşti pentru a merge la facultate. A mers şi în Armată, căci rigorile vremii nu l-au slăbit, în 1994, timp de şase luni.

Unde a mai lucrat Vali Moraru până să vină la Digi Sport

S-a angajat în presă pentru prima dată în 1994 la Radio Delta. A mai lucrat la Mediafax, Ziua, apoi s-a angajat la Antena 1 şi a avut, după cum spune el, primul loc de muncă „mai serios”.

În 1996 s-a angajat la PRO TV, care l-a trimis la Paris, la minunata Cupă Mondială din 1998. Tot postul din Pache Protopopescu l-a trimis şi la semifinala Champions League de la Munchen. În perioada 2000 – 2010 a plecat de la PRO pentru a merge la B1 TV, dar nu a întârziat mult nici acolo.

Se angaja la TV Sport, apoi sport.ro. Din 2010 a venit la Digi Sport, unde lucrează şi în prezent. Moderează emisiunea Digi Sport Special pentru care ar primi, conform surselor din RCS & RDS, suma de 8.000 de euro lunar salariu.

Date Biografice Valentin Silviu Moraru: înălțime, greutate

Nume complet: Valentin Silviu Moraru
Data naşterii: 4 aprilie 1972
Locul naşterii: Bivolari, Iaşi
Parteneră: divorţat de Corina Dănilă (1999)
Greutate: 90 kg
Înălţime: 1,88 m

A fost căsătorit cu o vedetă de televiziune, Corina Dănilă. Totul s-a consumat cu mulţi ani în urmă, pe vremea când ambii lucrau în PRO TV. Nu a durat foarte mult relaţia, că au divorţat în 1999: “L-am cunoscut pe soţul meu la PRO TV. M-a păcălit Valentin Moraru, care prezintă ştirile din sport, şi m-a luat de nevastă. Dar cred că l-am păcălit şi eu pe el…”, spunea Corina Dănilă într-un interviu acordat în urmă cu mai mulţi ani.

Citește și alte CV-uri care te-ar putea interesa:

Radu Naum
Alexandra Tararache
Simona Ţăranu
Mihai Morar