>
Valentin Sanfira este un cântăreţ de muzică populară din România, care va participa la noul sezon Te cunosc de undeva, de la Antena 1, alături de soţia sa, Codruţa.
S-a născut în Târgu Jiu, are 33 de ani şi este absolvent al Liceului de Muzică şi Arte Plastice Constantin Brăiloiu din oraş, secţia de canto popular.
În 2008, acesta a participat la Festivalul Naţional al Cântecului Popular Mamaia şi a câştigat competiţia, care a fost pentru el o adevărată rampă de lansare. A început colaborarea cu Doina Gorjului şi a fost distribuit în mai multe spectacole.
Acesta a şi prezentat o emisiune culinară, dar nu a stat în televiziune pentru prea mult timp, a preferat să îşi vadă de cariera muzicală. Dintre piesele sale, cele mai cunoscute sunt “Din copilul de la țară”, “Când două inimi se unesc”, “Omule ce ești pe lume” și “M-ați doborât din picioare”.
Se recomandă ca fiind un om sensibil şi a povestit cu greu prin ce momente a trecut din cauza sărăciei. “Sunt un om sensibil şi încerc să povestesc foarte rar acest lucru. Când eram mic, mergeam desculţ. A fost foarte greu, mai ales că doar tata muncea şi ne trimitea bani.
Nu aveam voie să spunem că nu putem. Mama îmi dădea 5 lei pentru toată săptămâna, dar din aceştia trebuia să mai rămână. Eu îmi luăm seara câte o pâine şi mâncam câteodată. Dar din păcate nu prea aveam pâine noi, doar de sărbători”, declara Sanfira.
În urmă cu aproape 5 ani, Valentin a cunoscut-o pe Codruţa Filip, cea care îi este în prezent soţie. Se întâmpla pe platourile de filmare de la Kanal D, când s-a dus la ea cu tupeu: „I-am făcut complimente, s-a uitat la mine și mi-a zis că nu sunt sănătos. Apoi i-am scris pe instagram și am ieșit împreună cam după o lun ă. Mi-a dat cu flit mult timp. Dar am scos-o la shaorma. Îmi place mult și d-aia mă însor, mi-am cam dorit lucrul asta pentru că am făcut cam toate nebuniile.”
Nume complet: Sanfira Valentin
Data naşterii: 33
Locul naşterii: Târgu Jiu
Parteneră: Codruţa Filip
Înălţime: 1,82 m
Greutate: 83 kg
În prezent, Codruţa şi Filip Sanfira pot fi urmăriţi în show-ul transformărilor de la Antena 1, Te cunosc de undeva.