Ioan Davidescu Vedete 05.01.2025 18:30

Unde pleacă Maria Dragomiroiu luna aceasta și care spune că este secretul succesului ei: ”Viața noastră este într-o activitate continuă

Unde pleacă Maria Dragomiroiu luna aceasta și care spune că este secretul succesului ei: ”Viața noastră este într-o activitate continuă

Maria Dragomiroiu este una dintre cele mai iubite și solicitate artiste din România, dar a mărturisit că, de dragul familiei, declină ofertele de a cânta de Sărbători. Totodată, protagonista noastră ne-a declarat, într-un interviu pentru Viva.ro. și cum reușește să fie mereu energică și cu zâmbetul pe buze.

Maria Dragomiroiu a petrecut intrarea în Noul An cu românii din Viena, iar acum își face bagajele pentru a pleca într-un turneu în SUA, așa cum obișnuiește în fiecare an. De câțiva ani, de sărbători, celebra cântăreață de muzică populară refuză ofertele de a cânta în ziua de Crăciun, pentru a petrece cu familia.

‘Crăciunul l-am petrecut acasă. De ceva ani buni ne-am hotărât să rămânem acasă. Ca să rămânem cu acea bucurie, să ne rămână pentru un an, să ne bucurăm de copii, de nepoți, de cei care încap în casa noastră. Orice sumă mi s-ar oferi, nu mai merg să cânt nicăieri de Crăciun. Nimic nu e mai important decât familia și această zi o petrec cu ea. De sărbători ne bucurăm că suntem împreună, mâncăm, petrecem alături de cei dragi. Să ne gândim că totul este posibil, dacă Dumnezeu vrea. Iar de Revelion am cântat în Austria, la Viena, și a fost extraordinar’, a declarat Maria Dragomiroiu, pentru viva.ro.

Maria Dragomiroiu își face bagajele pentru America

La început de an, artista a revenit de la Viena, unde a susținut mai multe programe artistice la trecerea dintre ani, iar acum își face bagajele pentru a pleca peste Ocean. De altfel, luna ianuarie o găsește de obicei în America, unde merge să le cânte românilor din diaspora de acolo. Chiar dacă artista este mereu pe drumuri cu mașina sau schimbă avioane pentru a ajunge la concerte, ea este fericită de viața de artist pe care o are.

‘La începutul acestei luni plec iar în America. Așa este viața noastră, pe drumuri, dar îi mulțumesc bunului Dumnezeu în fiecare zi, pentru că viața noastră este într-o activitate continuă. Asta mă ține pe mine, ca suflet, la 20 de ani, ceea ce vă doresc la toți.’, a mai declarat Maria Dragomiroiu, pentru viva.ro.

Artista și soțul ei trăiesc modest

Maria Dragomiroiu își trăiește viața cu aceeași modestie și simplitate care au caracterizat-o mereu. Artista și soțul ei nu au venituri foarte mari, dar ajută cât pot și pe toată lumea. „Doamna cântecului popular românesc’ încasează, după 40 de ani de carieră, o pensie de puțin peste 2000 de lei. Când s-a retras din activitate, statul îi plătea doar 1200 de lei.

„Și eu și soțul meu, Bebe, suntem milostivi, așa ne este drag. Nu pot foarte mult să cuprind lumea asta, că nu câștigăm cine știe ce, dar e de ajuns atât. Nu îmi doresc mai mult de atât, decât să trăiesc, să fiu pe picioarele mele, să ajutăm copiii, nepoții, rudele și în afară așa cât mai putem, dar nu prea mult, că nu avem de unde. Ceea ce facem, facem cu toată inima‘, a declarat artista pentru wowbiz.ro.