>
Informația potrivit căreia Andrei Versace, pe numele sau real Andrei Pârvan, a murit a șocat lumea mondenă. Controversatul influencer a fost găsit fără suflare în propriul apartament pe care îl deținea într-un complex din cartierul bogaților. Cum s-a afișat tânărul în ultima imagine pe care a făcut-o publică pe rețelele de socializare și ce mesaj controversat a transmis.
În cursul zilei de azi, Andrei Versace, unul dintre cei mai cunoscuți și totodată controversați influenceri ai României, a fost găsit mort în casă. În urma unui apel la 112, care anunța că din locuința acestuia vine un miros înțepător, oamenii legii s-au deplasat la fața locului.
Pentru că ușa apartamentului era încuiată, a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare al ISU București-Ilfov. Ulterior, cadavrul tânărului a fost transportat la INML pentru necropsie. În acest caz, autoritățile au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.
Andrei Versace era activ pe paginile personale de socializare, acolo unde își ținea fanii la curent cu lucrurile care se întâmplau în viața lui. Ultima postare a tânărului însă a fost făcută în urmă cu aproximativ o lună, pe data de 24 iunie 2024.
Atunci, influencerul a publicat pe pagina sa de Facebook o imagine în care parcă voia să transmită că se bucură de viață, însă părea să fie trist. În descrierea imaginii, influencerul a scris un mesaj controversat.
„Mă doare în p***”, a scris influencerul în mediul online.
Ca reacție la mesajul lui, câțiva internauți l-au certat pentru descrierea făcută, în timp ce alții l-au ironizat.
„Șefule vorbește frumos ca vad copiii”, „Pffff și e nașpa? Credca e o suferință grea sa te doare drep în …”, sunt doar câteva dintre comentariile pe care Andrei Versace le-a primit la ultima sa fotografie postată în mediul online.
„Astăzi, 20 iulie 2024, în jurul orei 10.35, polițiști din cadrul Poliției Capitalei – Secția 2 Poliție au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, în calitate de agent de securitate al unui complex de locuințe, situat la o adresă din Sectorul 1, cu privire la faptul că dintr-un apartament s-ar simți un miros înțepător, specific unei persoane decedate.
Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă.
Ulterior, la fața locului a ajuns și un echipaj din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
În urma cercetărilor și verificărilor efectuate, în apartament a fost găsită o persoană decedată, fiind vorba despre un bărbat, fără a prezenta urme de violență.
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.”, se arată în comunicatul emis de oamenii legii.