Știri 31.05.2026 13:58

Tzancă Uraganu’ își vinde vila din Sectorul 5! Prețul cerut este de 240.000 de euro

Tzancă Uraganu' își vinde vila din Sectorul 5! Prețul cerut este de 240.000 de euro

Tzancă Uraganu’ și-a scos la vânzare reședința din Sectorul 5 al Capitalei. Manelistul a redus semnificativ prețul pentru a atrage un cumpărător mai repede, având în plan să se mute în zona de nord a Bucureștiului. Dar cât costă, de fapt, vila cu trei etaje, șase camere, trei băi și un impresionant rooftop?

Locuința dispune de finisaje de lux, mobilă elegantă și electrocasnice de top, fiind perfectă pentru o familie care își dorește un spațiu generos, lumină naturală și intimitate. Casa se vinde complet mobilată și utilată – imagini pot fi vizualizate în galeria foto de mai jos.

Cât costă casa lui Tzancă Uraganu din Sectorul 5 al Capitalei

Casa lui Tzancă Uraganu, situată în sectorul 5 al Capitalei, este scoasă la vânzare pentru suma de 240.000 de euro. Locuința este construită pe parter și două etaje, dispune de 6 camere, trei băi și o terasă generoasă pe acoperiș.

Surafață utilă a casei este de de 260 de mp și este compartimentată astfel: la parter se află un living spațios cu bucătărie open-space și o baie, un total 70 metri pătrați. La etajul 1 se află dormitorul  matrimonial, prevăzut cu dressing și baie proprie. Etajul 2 include trei dormitoare și o baie comună. De asemenea, casa beneficiază de un rooftop generos, ideal pentru relaxare, socializare sau amenajarea unei grădini urbane.

La finalul anului trecut, Tzancă Uraganu declara că locuința a fost construită „de urgență” pe un teren unde ar fi trebuit să fie o parcare. Între timp însă, familia s-a mărit, iar spațiul nu mai este suficient, motiv pentru care a decis să vândă casa și să cumpere una mai mare, în zona de nord a Capitalei.

„Această casă a fost făcută la urgență, aici nici măcar nu era un teren de casă, era un teren de parcare și am avut eu o inspirație. Am făcut-o casă. Eu am luat 1.800 de metri în zona de Nord a Bucureștiului, secret momentan”, spunea Tzancă în urmă cu ceva timp.

Tzancă Uraganu, obligat să cânte în timp ce mama lui era pe patul de spital: „A trebuit să intru cu zâmbetul pe buze”

Reacția lui Tzancă Uraganu la verdictul lui Mario Iorgulescu: „Merită minim 15 ani!”