Gabriela Dinu Casa si Gradina 21.11.2023 13:53

Tratament pentru îngroșarea răsadurilor de roșii: Cum să obții plante sănătoase

Tratament pentru îngroșarea răsadurilor de roșii: Cum să obții plante sănătoase

Atunci când plantezi răsaduri de roşii ştii că vei avea succes cu ele dacă în loc să se lungească şi să se înalţe, ajung să se îngroaşe. Există câteva sfaturi de urmat pentru a-ţi îndeplini acest obiectiv, care nu este neapărat unul simplu, dar cu atenţie şi grijă poate fi îndeplinit fără probleme.

Accelerarea procesului de creştere a plantelor poate fi cauzat de către factorii de mediu, lucrările de tip tehnologic sau hormonii de creştere. De la lumină, răsadurile se alungesc, adică atunci când nu vor avea suficientă, vor creşte în lungime în căutarea ei. De aceea este imperios necesar să ţii răsadurile de roşii într-un mediu propice dezvoltării lor.

Tratament special pentru răsadurile de roşii

Şi temperatura duce la modificarea structurii răsadurilor, iar roşiile au nevoie de 16-20 de grade Celsius pe timp de noapte şi de 24 până la 26 grade Celsius pe timp de zi. Un alt factor important este apa, care trebuie pusă în mod adecvat. În sens contrar, dacă au apă în exces şi nici temperatura nu este cea care trebuie, plantele vor începe iarăşi procesul de alungire.

După ce ai grijă de toate aspecte pe care le-am menţionat, mai trebuie să ştii ce poţi face util pentru a veni în sprijinul lor. Folosiţi tăviţe speciale, pe care să le plasaţi la ferestrele care sunt orientate către Sud. Totodată, plasarea răsadurilor în curent de aer ajută tulpina roşiilor să se îngroaşe.

Fertilizarea răsadurilor de roşii

După ce au început să crească, trebuie să faceţi procesul de repicare, adică să mutaţi fiecare răsad într-un singur ghiveci, aşa îl veţi ajuta să beneficieze de mai multă lumină şi îşi va lua mai multe substanţe nutritive.

Următorul pas este fertilizarea, pentru care se pot folosi diverse tipuri de îngrăşământ. Mraniţa este la îndemâna persoanelor care locuiesc la ţară sau în apropierea fermelor. Totodată, aceasta poate fi achiziţionată şi din comerţ. Dacă nu doriţi mraniţă, puteţi încerca un produs cum este Cycogan, care este la bază un regulator de creştere. Acesta se absoarbe foarte rapid în plante şi acţionează asupra taliei lor.