Ioan Davidescu Știri 17.09.2025 18:52

Tragedie în România! S-a stins unul dintre cei mai respectați oameni din showbiz!

Tragedie în România! S-a stins unul dintre cei mai respectați oameni din showbiz!

De numele său se leagă unele dintre cele mai cunoscute producții realizate de televiziunea publică. A lucrat la emisiunea-concurs Robingo, prima cu licență străină din România, dar și la Memorialul Durerii, serialul documentar semnat de Lucia Hossu Longin despre rezistența anticomunistă. În cadrul acestui proiect, Marciuc a reușit să creeze o atmosferă autentică, folosind imagini-simbol – porți, zăbrele și sârmă ghimpată – care au rămas emblematice pentru suferințele din închisorile comuniste.

Pe lângă realizările profesionale, a fost un mentor pentru generații de editori de imagine, un profesionist care își împărtășea cunoștințele cu răbdare și generozitate. Era apreciat nu doar pentru talentul său, ci și pentru felul cald și dedicat în care îi învăța pe cei aflați la început de drum.

Mesajul emoționant al lui Horia Brenciu

Horia Brenciu, care l-a cunoscut pe Costică Marciuc încă din 1993, i-a adus un omagiu emoționant pe rețelele sociale, evocând impactul uriaș pe care acesta l-a avut asupra carierei sale:

CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

„A murit Costică Marciuc. A fost editor de montaj, unul dintre profesioniștii de elită ai TVR-ului. L-am cunoscut în 1993, când, după filmarea pilotului emisiunii Robingo, proaspăta echipă de la redacția Jocuri și Concursuri, în frunte cu Doru Dumitrescu, s-a instalat în PPV 1, la masa de montaj, locul în care Costică era stăpân.

Pentru mine au urmat 5 ani de Robingo, duminică de duminică, ani în care, la fiecare vizită în bârlogul lui Costică, mi se dezvăluiau secretele editării, unul câte unul. Azi, în satul Joița, locul în care se retrăsese de ceva ani, era tristețe mare. Omul care era cunoscut de toată lumea a părăsit. ‘Un stop nenorocit’, mi-a spus Ana, fata lui.

De la vecina, până la preotul satului, toată lumea avea câte o istorie despre el. Și aveau ce să povestească. În urma lui rămân piese de teatru, filme de televiziune, nenumărate emisiuni pe care le-a montat, generații de editori de imagine pe care i-a învățat frumoasa meserie care l-a definit.

A fost premiat de profesioniști, apreciat de colaboratori și mult iubit de familia lui pe care am cunoscut-o cu mulți ani în urmă. Până la 20 de ani văzusem emisiuni la televizor, dar acolo, la masa de montaj a lui Costică, s-a produs un miracol. El a dat un ‘in’ și un ‘out’ și a scos o bâlbă. Apoi a pus peste ea un insert, adică un cadru de public. Magia montajului are mai bine de 100 de ani, dar eu am descoperit-o undeva, pe un culoar al TVR-ului, într-o seară din 1993. Edita… Costică Marciuc!

Și încă ceva… De la biserică la cimitir am mers la braț cu Lucia Hossu Longin. Am rămas în urma cortegiului și am realizat că al nostru Costică ne-a făcut, amândurora, un ‘montaj’ care se compensa de minune. El edita, săptămânal, 2 emisiuni. La una plângea și își încleșta dinții, iar la cealaltă, râdea și făcea mișto. Una era Robingo, prima emisiune concurs cu licență străină din România. Cealaltă era Memorialul Durerii.

Costică doar 68 de ani… Condoleanțe familiei. Dumnezeu să-l odihnească.

O pierdere imensă pentru lumea televiziunii

Moartea lui Costică Marciuc lasă un gol adânc în lumea televiziunii și a celor care l-au cunoscut. A fost un profesionist desăvârșit, un om respectat și un suflet cald, care a inspirat prin muncă și modestie. Amintirea lui va rămâne vie în operele pe care le-a lăsat în urmă și în inimile celor pe care i-a format și i-a iubit.a