Gabriela Dinu Altceva 08.08.2024 15:48

Tatăl Mihaelei Cambei, vicecampioană olimpică la haltere: „Toți îi ziceau «țăranca din Dofteana». Venea acasă plângând” Citeşte întreaga ştire: Tatăl Mihaelei Cambei, vicecampioană olimpică la haltere: „Toți îi ziceau «țăranca din Dofteana». Venea acasă plângând”

Tatăl Mihaelei Cambei, vicecampioană olimpică la haltere: „Toți îi ziceau «țăranca din Dofteana». Venea acasă plângând” Citeşte întreaga ştire: Tatăl Mihaelei Cambei, vicecampioană olimpică la haltere: „Toți îi ziceau «țăranca din Dofteana». Venea acasă plângând”

Soții Combei au trei copii: „Fata cea mare, de 24 de ani, e măritată, la casa ei. Apoi vine Mihaela și mai e Lucian, cel mic, 16 ani. Face tot haltere, vine tare din urmă. E tot la CSM Onești și la lotul de tineret de la Bistrița. Iar de la fata cea mare am un nepoțel, care e tot la haltere!”.

„Nu e nicio rușine să fii tractorist”

„Am văzut finala acasă, cu soția și prietenii. A fost o nebunie”, spune Florin Cambei, fost agent de pază, care se recomandă, sincer, drept „tractorist”. „Nu e nicio rușine să faci muncile câmpului. Am un tractor și lucrez terenurile oamenilor. Cosesc, arat, semănat, tot ce este nevoie”, explică bărbatul.

Sincer, cumva, mă agățam de bronz… Mihaela, la fel, se aștepta la bronz… A fost să fie argint. La cât de ambițioasă este, va cuceri și aurul!

Florin Combei, tatăl Mihaelei:

Mihaela n-a avut timp de muncile câmpului. A fost selectată când avea 10 ani, iar de atunci antrenorii ei au fost Gheorghe și Cristina Maftei, tată și fiică. Cristina a fost la Paris în calitate de arbitră internațională.

Părinții au crezut că au luat-o la gimnastică

„De ce haltere? E o poveste mai lungă. A fost o selecție la școală… Noi am crezut, inițial, că merge la gimnastică. Mai târziu am aflat despre ce e vorba. Au zis că are picioarele și brațele puternice… Sincer, aveam și eu o nebuneală. Amenajasem o mică sală în casă, făceam flotări, genuflexiuni, cu fetițele lângă mine… Poate așa i-am dat microbul”, explică Florin Cambei.