Gabriela Dinu Casa si Gradina 29.10.2023 12:03

Tăieri în verde la pomi: Metode și momente potrivite

Tăieri în verde la pomi: Metode și momente potrivite

Nu toţi copacii au nevoie de tăiere în verde, ci doar o parte dintre aceştia. Vorbim despre cais, piersic, prun, cireş şi migdal.

Întotdeauna, tăierea în verde trebuie să aibă loc în perioada iulie-septembrie, în funcţie de tipul de copac pe care îl aveţi, după ce au fost recoltate fructele şi este timp să se facă asta până când copacilor le va cădea frunzele. De ce se face acest lucru? Ei bine, doar aşa, soarele va putea pătrunde în interior şi va ajuta la pregătirea bobocilor pentru anul care urmează.

La tăierea în verde se taie o pătrime din frunziş

Se mai recomandă după această procedură să aibă loc un tratament de tip anti-criptogamic, în care să se folosească oxiclorură de cupru.

Atunci când alegeţi să faceţi o tăiere în verde trebuie să aveţi grijă să nu îndepărtaţi mai mult de o pătrime din frunzişul copacului. Cu o treime va trebui să lăsaţi pomul doar atunci când faceţi tăierea de iarnă.

Rolul tăierii în verde este acela de a concentra dezvoltarea vegetativă asupra organelor ce structurează producţia plantei. Mai mult, în acest mod veţi reuşi să favorizaţi coacerea fructelor pentru anul care urmează şi să vă asiguraţi că nu vor avea loc atacuri patogene.

Tăierea în verde se face în două etape, în cazuri speciale

La pomii tineri, prin tăierea în verde, se menţine şi echilibrul între diferenţele de ramuri pentru a se evita tăierea excesivă pe viitor, astfel veţi ajunge să vă scădeţi producţia fără să vreţi.

Se mai face şi o altă tăiere în verde în timpul producţiei, adică atunci când încep să se coacă fructele, dar doar parţial şi se face doar în cazul caişilor, cireşilor, piersicilor şi a prunilor. Rolul acestei tăieri speciale este unul corectiv şi are rolul de a slăbi anumite părţi ale copacului în favoarea altora, pentru a le revigora şi a favoriza producţia de fructe. Totodată, în acest mod eliminaţi şi ramurile care sunt uscate sau în curs de uscare, precum şi pe cele care au fost afectate de boli fungice.