>
Ultima probă de la examenul de Bacalaureat are loc astăzi pentru majoritatea candidaţilor şi este cea la alegere. În continuare, vom afla ce subiecte s-au dat la Logică la examenul de BAC în 2022.
Spunem că majoritatea elevilor termină azi cu BAC-ul deoarece mai există şi o parte care vor mai avea şi mâine încă o probă, cea de Limba maternă, pentru cei de o altă naţionalitate.
Subiectele de la Logică, precum şi de la restul materiilor care s-au dat astăzi, vor fi publicate pe Ştiri Directe imediat ce apar pe edu.ro. La fel şi în cazul baremelor de rezolvare a acestora.
În 2021, candidaţii au avut de rezolvat câte trei subiecte, fiecare dintre acestea fiind notate cu 30 de puncte, la care se adaugă încă 10 puncte, din oficiu.
Primul subiect a fost pe baza întrebărilor cu răspuns de tip grilă, la al doilea au avut un set de propoziţii pe baza cărora au trebuit să construiască propoziţii specifice, iar la al treilea au avut silogismele.
Citeşte şi:
Subiecte Bacalaureat 2022. Ce a picat la examenul de Istorie. BAC 2022
Subiecte Bacalaureat 2022. Ce a picat la examenul de Matematică. BAC 2022
Examenul de Bacalaureat a debutat luni, prin proba de la Limba şi literatura română, care a avut două tipologii, pentru elevii care au urmat un profil liceal uman, precum şi ceilalţi, care au fost la real.
Marţi, s-a dat proba obligatorie în funcţie de profil, la Matematică (de tip M1 sau M2, în funcţie de profilul liceal terminat) ori la Istorie.
Astăzi, BAC-ul a continuat cu proba la alegere, iar candidaţii au putut da la Geografie, Anatomie – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică ori Sociologie.
Primele rezultate vor apărea pe 27 iunie, iar după soluţionarea contestaţiilor vor fi afişate rezultatele finale, pe 30 iunie 2022. Cei care nu au putut promova examenul în această sesiune din varii motive mai au o singură încercare de a promova BAC-ul în 2022, prin susţinerea probei din sesiunea de toamnă, organizată în august – septembrie.