Statul român plătește 550 lei pe zi pentru Fulgy! Ce primește fiul Clejanilor la Obregia

de:
04 06. 2026, 14:36

Luni seara, locatarii unui bloc din Sectorul 3 au trăit momente de panică, după ce Fulgy, fiul Clejanilor, a amenințat că va provoca o explozie. Situația a necesitat intervenția poliției și a negociatorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, iar, în final, acesta a fost internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Alexandru Obregia”. Dincolo de dramatismul incidentului, o altă realitate șocantă a fost dezvăluită: statul român cheltuie o sumă considerabilă pentru fiecare zi de tratament în astfel de cazuri!

În timp ce autoritățile solicitau în instanță, la Judecătoria Sectorului 6, ca Fulgy să continue tratamentul de specialitate la Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri Sf. Stelian, fiul Clejanilor a fugit în Dubai, continuând să facă amenințări delirante.

Recent s-a întors în țară și a dus amenințările la un alt nivel, susținând că va arunca în aer blocul în care locuiește. Speriați, locatarii au sesizat Poliția, iar la ușa lui au venit trupele speciale care nu doar că au oprit alimentarea cu gaze, dar au încercat să și negocieze cu el prin ușă.

În cele din urmă, Fulgy a fost găsit nevătămat în dormitor și internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Alexandru Obregia”, unde va primi tratament specializat.

Viorica de la Clejani: „Vă dați seama cât de vinovată mă simt eu?”

Acest incident scoate la suprafață și o realitate care îi va șoca pe mulți: statul român plătește o sumă halucinantă pentru fiecare zi în care Fulgy stă internat.

Potrivit informațiilor publice disponibile pe site-ul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” și pe baza tarifelor decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru spitalizarea în secțiile de psihiatrie și tratament pentru dependențe, costul zilnic al internării unui pacient este estimat între 500 și 550 de lei pe zi.

Aceasta acoperă cazarea în salon, hrană, medicația necesară tratamentului, consultațiile, supravegherea medicilor și toate utilitățile, fără ca pacientul să contribuie financiar.

La un calcul estimativ, o săptămână de tratament costă aproximativ 3.500 – 3.850 de lei, două săptămâni ajung la 7.000 – 7.700 de lei, iar o lună întreagă poate ajunge la 15.000 – 16.500 de lei.

Profund tulburată de situația fiului ei, Viorica de la Clejani a transmis un mesaj sfâșietor pe rețelele sociale. Artista a vorbit despre vinovăția și durerea ei.

„Vă dați seama cât de vinovată mă simt eu? Cât de tristă sunt? Este cel mai urât Paște. Sunt și bolnavă, în tratament pentru diabet, și eu nu pot nici să iau pastile, nici să mănânc. Dar, încă o dată, mă repet: copilul acesta nu era într-o stare bună. Mulțumesc lui Dumnezeu… să vedeți și voi cât l-a iubit Dumnezeu pe copilul acesta, că este bine, este în siguranță, este pe mâna medicilor. Și o să fie bine, o să fie un copil normal, cum era el: un copil cu bun-simț, un copil deștept, care învăța bine la școală, un copil care studia. Eu, ca părinte, ce pot să fac decât să fiu alături de el și să-l susțin în continuare până îi închide ochii și îi pune mâinile pe piept? De aceea, vă rog frumos, este Săptămâna Mare. Iisus Hristos a fost omorât de oameni, neiertat și neiubit. Să fiți mai buni! Eu nu știu… Eu personal îmi cer scuze. Măi, măi, măi… că v-am jurat. Și eu am fost înjurată la rândul meu și nu am luat în seamă”, a transmis Viorica pe rețelele de socializare.