Mutarea soacrei în casă nu este niciodată ușoară, indiferent de circumstanțe. Când soacra mea, Mariana, s-a mutat cu noi, credeam că este doar o situație temporară, rezultatul unei probleme banale de instalații sanitare în casa ei. Ceea ce nu am știut atunci a fost că adevăratul motiv al mutării sale nu era legat deloc de țevi, ci de o misiune personală mult mai subtilă, și totuși, incredibil de intruzivă.
Această poveste este despre cum o presupusă problemă de locuință s-a transformat într-o încercare de a controla viețile noastre și, în special, de a ne impune decizii pe care nu eram încă pregătiți să le facem. Dar să începem cu începutul.
Într-o seară, după o zi lungă și stresantă la muncă, m-am întors acasă cu gândul doar la puțină liniște. Când am deschis ușa, însă, m-a întâmpinat un haos total. Cutii de carton împrăștiate pe hol, pungi de plastic pe canapea și pantofi peste tot. Inima mi-a tresărit. Cu o confuzie crescândă, am urmat traseul dezordinii și am ajuns în camera de oaspeți. Acolo era Mariana, soacra mea, despachetând în voie lucrurile ei personale, de parcă era cel mai firesc lucru din lume.
Parfumul ei familiar de trandafiri umplea camera, iar hainele ei erau aruncate peste tot, împreună cu fotografii ale pisicilor ei așezate pe noptieră. „Mamă?” am întrebat, încercând să-mi mențin calmul în voce. „Ce se întâmplă?”
Fără să se oprească din despachetat, Mariana mi-a răspuns cu o nonșalanță care m-a surprins: „Nu ți-a spus Ioan? Casa mea a fost inundată. Țevile au explodat. Voi sta aici pentru o vreme, până se rezolvă.”
Nu știam ce să spun. Locuința ei fusese recent renovată, cu toate echipamentele noi. Nu auzisem nicio plângere până atunci. Înainte să apuc să spun ceva, Ioan, soțul meu, a apărut în spatele meu, vizibil vinovat. „Da… despre asta”, a spus el, evitându-mi privirea. „Mamă va sta cu noi pentru o perioadă, până se fac reparațiile la casă.”
Privirea mea s-a îndreptat spre Ioan, întrebându-l tăios: „Și nu te-ai gândit să-mi spui din timp?” El a ridicat din umeri, încercând să minimizeze situația. „E doar pentru o vreme, dragă. Tu și mama vă înțelegeți bine, nu-i așa?”
Ne înțelegem bine? Dacă prin „bine” el se referea la discuțiile pasiv-agresive despre cât de mult așteaptă nepoți, atunci da, ne înțelegem minunat. Am zâmbit strâns, ascunzând frustrarea sub un văl de politețe. „Desigur. Înțeleg perfect”, i-am răspuns, aproape înecându-mă în propriile cuvinte.
Dar apoi, câteva ore mai târziu, când am trecut pe lângă bucătărie, i-am auzit vorbind în șoaptă. Am rămas încremenită, ascultând discuția lor pe furiș. „Nu i-ai spus adevăratul motiv, nu-i așa?” a întrebat Mariana cu o voce scăzută.
Ioan a oftat adânc. „Nu, mamă. Nu i-am spus.”
„Ei bine”, a continuat ea, „sunt aici să mă asigur că lucrurile sunt în ordine. Sunt căsătoriți de atâta timp și încă nu au copii. Cineva trebuie să afle ce se întâmplă. Nu-ți face griji, mă ocup eu.”
Mi s-a făcut rău instantaneu. Nu era vorba de țevi sparte. Mariana venise să ne spioneze. Să se asigure că lucrurile evoluează așa cum își dorea ea. Să ne preseze să avem copii.
A doua dimineață, când m-am trezit, știam că trebuie să fac ceva. Dacă Mariana voia să joace jocul ei, atunci eu aveam să-mi creez propriile reguli. Dar, în loc să o confrunt direct, am decis să adopt o abordare mai subtilă. Mă voi comporta cât de amabil pot. Voi fi gazda perfectă. Copleșită de atenții, Mariana va înțelege rapid că nu avea ce să caute aici.
Am început prin a elibera camera matrimonială. Am mutat fiecare piesă de îmbrăcăminte, fiecare fotografie și obiect personal într-o cameră mică de oaspeți. Am scos cuvertura de pat preferată a Marianei dintr-un colț ascuns al dulapului și am aranjat-o meticulos. Ba chiar am pregătit un coș de bun venit: lumânări parfumate, bombe de baie și ciocolată. În câteva ore, camera matrimonială a devenit un adevărat sanctuar al confortului, perfect pentru soacra mea.
Când Ioan a ajuns acasă, m-a găsit în noua noastră cameră improvizată, încercând să organizez hainele în spațiul mic. A intrat confuz, întrebându-mă ce se întâmplă. „De ce suntem aici?”, a întrebat el, ochii lui cercetând camera.
„Oh, am decis să îi oferim mamei tale camera matrimonială. Ea merită spațiul cel mai bun, nu-i așa? Noi ne vom descurca perfect aici”, i-am răspuns cu cel mai dulce zâmbet pe care îl puteam afișa. Ochii lui s-au mărit de necredință, dar nu a mai spus nimic.
În următoarele zile, am continuat să-mi urmez planul. Mariana trăia ca o regină. Prosoape proaspete, gustări pe noptieră, și lumânări parfumate peste tot. În tot acest timp, Ioan începea să cedeze sub presiunea constantă a mamei sale.
Mariana îl trata ca pe un copil, oferindu-i multivitamine dimineața și dându-i sfaturi despre fertilitate. „Ioan, dacă vrei copii sănătoși, trebuie să ai grijă de tine”, spunea ea în fiecare dimineață, întinzându-i pilulele ca și cum ar fi fost medicamente magice. Ioan lua pastilele fără să mai comenteze, dar tensiunea dintre el și mama lui creștea cu fiecare zi.
„Ar trebui să citești mai multe despre paternitate. Nu mai sta toată ziua pe jocuri video”, îl îndemna ea seară de seară, iar Ioan încerca din răsputeri să nu explodeze. Într-o dimineață, l-am găsit stând pe marginea patului, uitându-se la un teanc de cărți despre paternitate. „Cred că înnebunesc”, a murmurat el.
Lucrurile au escaladat când Mariana i-a înmânat lui Ioan o listă de alimente „care sporesc fertilitatea”. „Niciun burger, fără pizza. De acum înainte, doar kale, quinoa și somon la grătar”, a decretat ea, zâmbind larg.
La cină, în timp ce mesteca absent somonul uscat, Ioan mi-a aruncat o privire disperată. Știam că nu mai putea suporta mult. După alte câteva zile, Ioan s-a hotărât. „Nu mai pot, Diana. M-am săturat de vitaminele și sfaturile despre copii. I-am rezervat mamei o cameră la hotel. E timpul să plece.”
În dimineața următoare, i-a dat vestea la micul dejun. „Mamă, ți-am găsit o cameră la un hotel frumos până se termină reparațiile la casă.” Mariana a părut surprinsă, dar, în fața deciziei ferme a lui Ioan, nu a avut de ales.
Când a plecat, Ioan s-a întors spre mine, epuizat, dar mulțumit. „A fost greu, dar am reușit. Și, te rog, fără mai mult somon și kale.”
