>
Simona Nae este o cântăreaţă de muzică uşoară de la noi. Blondina este recunoscută prin colaborările avute cu Connect-R, Ralflo, JerryCO, trupa The dAda, Trupa Sistem, iar melodia sa cea mai apreciată este „Coji de poortocală”.
S-a născut pe 10 iulie 1985 în Olteniţa şi s-a apucat de muzică de la o vârstă fragedă. Avea doar cinci ani atunci când a câştigat preselecţia pentru a face parte din corul Meloritm, iar un an mai târziu a fost numită solista lor.
A participat la concursuri de mic copil şi reuşea să le câştige pe bandă rulantă. La şapte ani, părinţii au înscris-o la liceul George Enescu, acolo unde a studiat pian şi harpă. A continuat să participe şi să câştige concursuri, atât ca solist, cât şi ca instrumentist. După ce a finalizat liceul, aceasta a intrat prima pe lista de admitere la Conservatorul din Bucureşti, acolo unde a studiat canto clasic.
A participat la festivaluri celebre de la noi din ţară, precum Cerbul de Aur sau Mamaia, unde a făcut din nou valuri. Demonstra cu fiecare ocazie pe care o avea că este o voce extrem de specială din industria muzicală românească. A lucrat cu Marius Moga, compozitorul cunoscut pentru că a dat industriei de la noi din ţară o mulţime de voci speciale şi împreună au lansat un album de 16 piese.
După mai mulţi ani în lumina reflectoarelor, Simona Nae a intrat într-un con de umbră şi a decis să se dedice vieţii de familie. În 2014, aceasta s-a căsătorit cu Bogdan Topciu, iar de curând a născut un băieţel. Blondina a ţinut întreaga sarcină secretă, astfel că a fost o surpriză uriaşă pentru fanii săi când au început să apară imaginile pe site-urile de socializare cu un băieţel.
Numele său este Chirss Nicholas şi la fel ca în cazul existenţei sale, Simona Nae a ţinut şi botezul într-un cadru restrâns, secret. ”Mi-am dorit mai mult să stau liniștită atât pentru mine cât și pentru bebe. Nu am vrut să mediatizez foarte mult sarcina”, a explicat Simona Nae.