O tragedie cutremurătoare a avut loc în Drobeta-Turnu Severin! Mihaela, o femeie de 50 de ani și mamă a trei copii, a fost ucisă cu brutalitate de unul dintre fiii săi. Tânărul de 25 de ani a înjunghiat-o de patru ori și, după comiterea faptei, a fugit de la locul crimei. Poliția l-a prins rapid, iar acum se află în custodia autorităților.
Atacul s-a petrecut chiar în curtea casei, unde bărbatul și-a lovit mama în zona gâtului și a cutiei toracice. Deși grav rănită, Mihaela a încercat să scape, reușind să iasă din curte, dar s-a prăbușit pe stradă, sub privirile șocate ale vecinilor.
„I-au fost aplicate patru lovituri de cuţit, în zona gâtului şi în zona cutiei toracice. În urma loviturilor primite, victima a decedat”, a declarat Gheorghe Ciocan – Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți.
Sfârșit tragic pentru Mihaela, o femeie în vârstă de 50 de ani
Mihaela se întorsese de câteva zile în ţară. Avea trei copii, dar trăia de ani buni cu teama că într-o zi s-ar putea întâmpla o tragedie. Se pare că scandalurile cu fiul mijlociu, cel care i-a luat viaţa, erau la ordinea zilei, iar femeia a ajuns de multe ori bătută la poliție. A făcut numeroase plângeri împotriva fiului său, însă ulterior le retrăgea.
De această dată însă totul a degenerat. Conform mărturiilor vecinilor, crima a venit pe fondul unei discuții aprinse între cei doi, după ce mama i-a reproșat fiului că este consumator de alcool și droguri. Tânărul era cunoscut în cartier pentru consumul de substanțe. Reproșurile mamei l-au făcut pe tânăr să își iasă din minți și să comită crima oribilă.
„Am auzit țipete, am văzut-o căzută lângă casă, plină de sânge. El consuma alcool și droguri. O bătea pe mama sa”, au declarat vecinii, potrivit presei locale.
Și în momentul în care a comis crima, tânărul se afla sub influența alcoolului. Acesta a fugit imediat după ce a comis fapta, însă a fost prins în scurt timp de oamenii legii. Conform testelor, acesta avea o alcoolemie în sânge de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Inculpatul a fost testat preliminar, cu drugtestul şi alcooltestul. A ieşit negativ la droguri şi pozitiv la alcool, având o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Au fost şi ridicate anumite substanţe de la locuinţa inculpatului”, au mai transmis autoritățile.
Sora Andei, tânăra ucisă de Emil Gânj, în pericol. Trăiește în teroare din cauza fostului concubin
Ce le-a cerut Vlad Verdeș, tânărul care și-a ucis tatăl polițist, magistraților. Nu le-a venit să creadă!