Ioan Davidescu Altceva 11.03.2025 12:45

Scoțienii au decis în cazul Ianis Hagi! Miliardarii americani care cumpără Rangers sunt obligați să-i facă o ofertă de top

Scoțienii au decis în cazul Ianis Hagi! Miliardarii americani care cumpără Rangers sunt obligați să-i facă o ofertă de top

Zvonurile din ultima perioadă indică faptul că Ianis Hagi are o mulțime de oferte, dar presa scoțiană nici nu concepe ca Rangers să-l piardă. Mesajul pentru 49ers Enterprises, miliardarii americani care se pregătesc să preia pachetul majoritar de acțiuni al clubului, e cât se poate de clar: trebuie să facă totul pentru a-l păstra.

Contractul său expiră pe 30 iunie 2025, așa că poate negocia deja cu oricine. Printre echipele interesate se numără Galatasaray, Fenerbahce sau Genoa lui Dan Șucu.

 Scoțienii vor ca Ianis Hagi să rămână la Rangers

Potrivit footballfancast.com, cele 4 goluri și 7 assisturi din actuala stagiune (n.r. în 24 de apariții) îl îndreptățesc pe Ianis Hagi să primească o ofertă de top din partea conducerii. Cu atât mai mult cu cât are un salariu net inferior celor pe care le încasează alte staruri ale formației de pe Ibrox Park.

Nu este, însă, unicul titular aflat în această situație. Nicolas Raskin, mijlocașul belgian care a bifat 37 de meciuri, contribuind cu un gol și șapte pase decisive, primește chiar mai puțini bani decât internaționalul român. Diferența o face angajamentul, scadent abia în vara anului 2027.

„La vârsta de 26 de ani, mijlocașul român încă are multe de oferit, așa că 49ers ar trebui să-i prelungească actualul contract, mai ales dacă luăm în calcul și faptul că nu pare a fi printre primii cinci jucători într-un top al salariilor.

Hagi și impresionantul mijlocaș central Nicolas Raskin se află în partea de jos a listei, ceea ce sugerează că merită mai mult, ținând cont de evoluțiile din acest sezon. Raskin a oferit o pasă decisivă împotriva lui Fenerbahce și a ajuns la o medie de 3,7 tacklinguri și intercepții pe meci, având 25 de apariții în actuala ediție a campionatului”, au scris scoțienii.

Rangers nu scapă de probleme: „Este o chestiune de competența unui psiholog”

În altă ordine de idei, Rangers s-a despărțit de Philippe Clement și l-a instalat ca interimar până la finalul sezonului pe Barry Ferguson, dar rezultatele au rămas la fel de fluctuante. Prin urmare, presa a insistat, mai în glumă, mai în serios, pentru aducerea unui psiholog.

„Diferența dintre dezastrul pe care îl reprezintă Rangers atunci când joacă în Premiership sau Cupa Scoției și forma arătat în Europa este, fără îndoială, dincolo de înțelegerea oamenilor normali din fotbal.

Este o chestiune de competența unui psiholog comportamental sau pentru oricine altcineva bine pregătit pentru a face față fenomenelor inexplicabile”, au scris cei de la dailyrecord.co.uk.