Ioan Davidescu Altceva 14.03.2025 00:37

Scandal monstru după revenirea Mihaelei Tatu în televiziune. Ce înțepături i-a aplicat Marina Almășan

Scandal monstru după revenirea Mihaelei Tatu în televiziune. Ce înțepături i-a aplicat Marina Almășan

Scandal după revenirea Mihaelei Tatu în lumea televiziunii. Marina Almășan a atacat formatul noii emisiuni, dar ulterior a ținut să clarifice lucrurile! Cum a reacționat fosta prezentatoare TV?

Marina Almășan a lansat acuzații grave, susținând că emisiunea „În direct cu România” de la Antena 1, pe care Mihaela Tatu o prezintă, ar fi un simplu „copy-paste” după emisiunea „Rivalii” de la TVR 1.

Începem prin a spune că Marina Almășan a scris pe rețelele de socializare că show-ul de la Antena 1 este exact ca al ei, cu aceeași formulă de debateri și chiar cu aceleași fețe de telespectatori. Mihaela Tatu a avut o reacție extrem de nervoasă! Fosta prezentatoare a emisiunii „De 3x femeie” s-a enervat când s-a adus în discuție acuzația că ar fi „furat” formatul. Vedeta a spus că formatul este problema producătorilor.

„Nu! N-a zis așa ceva! De ce spuneți asta? Nu m-a acuzat deloc pe mine că i-am furat formatul. Exact în final îmi spune că n-are nimic cu mine, că e vorba de producători. Declarațiile ei sunt despre cei de la Antenă, au treabă cu producătorii, n-au treabă cu mine! (n. red. din ce în ce mai răstită)”, a mărturisit Mihaela Tatu Marina Almășan, despre relația dintre ea și Mihaela Tatu

Marina Almășan a ținut să facă noi clarificări. Vedeta a declarat că are o relație foarte bună cu Mihaela Tatu și nu are nimic personal cu ea. Cu atât mai mult, ea a spus că, în trecut, i-a propus acesteia să colaboreze la „Rivalii”, însă a refuzat.

„Văd că postarea mea de ieri a stârnit ceva vânzoleală în media românească. Fusesem atenționată de colegi și de simpli telespectatori că, de luni, ar fi apărut la Antena 1 o emisiune zilnică, moderată de Mihaela Tatu, și care copiază formatul “Rivalilor”: și ca manieră de dezbatere (tabere pro și contra), și ca teme ( cel puțin deocamdată). Chiar și în publicul prezent în platou înțeleg că se regăsesc aceleași chipuri. Titlurile din presa galbenă nu au nicio legătura însă cu esența revoltei mele: eu nu am considerat-o niciodată pe Mihaela “la capătul firului” (și cred că nu este). Avem o relație foarte bună, de ani de zile, și – CULMEA! – cu doi ani în urmă, îi propusesem Mihaelei să devină colaborator permanent al emisiunii “furate”!”, a transmis Marina Almășan.

De asemenea, nu putem să nu aducem în discuție faptul că Marina Almășan a mai spus că, chiar dacă ar fi fost în locul Mihaelei Tatu, ar fi ales să o contacteze în privat pentru a rezolva situația.

„Păstrez chiar și corespondența noastră, în care Mihaela refuzase elegant, nefiind mulțumită de posibilitățile mele de a o remunera. Probabil ca acum această problemă a fost rezolvată… Mă bucur pentru reîntoarcerea Mihaelei pe sticlă (în vară mi-a fost chiar oaspete, la Gala de la Teatrul Tănase! – dovadă că nu am niciun resentiment față de ea), acuzele mele erau la adresa celor ce gândesc programele Antenei 1. Sincer, dacă tot a fost adus în discuție numele Mihaelei, eu, personal, dacă aș fi fost pusă într-o astfel de situație, i-aș fi trimis Mihaelei un mesaj, în privat, cam așa “Draga mea, am fost invitată să prezint un format nou, la Antenă, care seamănă cumva cu RIVALII, emisiunea realizată timp câțiva ani, de tine și echipa ta. Să știi că nu am niciun amestec in acest nou format al Antenei. Sunt un simplu prezentator, deci să nu-mi porți pică! În fine, așa aș fi făcut eu. Dar nu le putem cere tuturor să acționeze precum noi”, a scris Marina Almășan.