Ioan Davidescu Vedete 14.09.2024 10:23

Sărbătoare mare în familia lui Mihai Morar: „De astăzi, familia Morar e majoră!” Cum arătau, tineri și emoționați, în ziua nunții

Acest moment al relației ”oficializate” dintre doi oameni reprezintă o vârstă matură a relației, când copiii cresc, iar grijile se estompează. E vârsta la care cuplul a învățat să trăiască împreună, să nu se mai certe din fleacuri și să-și trăiască pe delin fericirea. Nu degeaba piatra de turcoaz reprezintă victoria, fericirea.

Iar omul de radio nu ptea să nu puncteze acest moment. Mihai Morar a publicat pe rețelele de socializare o fotografie superbă de la cununia religioasă și un mesaj scurt, dar care înglobează o mare parte din viața lui și a soției sale. 18 ani în care au devenit părinții a trei fete care le-au schimbat viața.

”18 ani from THIS MOMENT (din acest moment – n. red.). De astăzi, familia Morar e majoră!”, a scris acesta în dreptul fotografiei în care el și cea care tocmai îi devenise soție priveau încrezători, dar și foarte emoționați spre viitor.

În iunie, Mihai Morar, extrem de atent la toate sărbătorile familiei, anunța trecerea a 18 ani de la momentul cununiei civile. A arătat atunci o superbă fotografie cu el și Gabriela, din momentul în care au spus ”da” în fața autorităților.

”Viața nu-i o dramă. Ei au transformat-o într-o comedie romantică” – Sclifosita și Scriiciosul, a scris el atunci alături de o fotografie care-i înfățișează pe o bancă, în parc, ea ținând cu emoție buchetul de florii portacalii în mână.

”10 iunie 2006. 18 ani mai târziu, filmul continuă…. ♥️”, mai scria el atunci.

Iar acum 4 ani, Mihai Morar a mai făcut un cadou fanilor: a arătat prima lor fotografie împreună. ”Prima noastră fotografie, “împreună”. Din seara când începeam o “întotdeaună”, a scris el nostalgic în dreptul unei poze în care pare că nu se despărțise de mult timp de adolescență.

Invitația pe care Gabriela nu a putut să o refuzeLe-a pecetluit soarta

Dar cum au pornit împreună la drum? Mihai Morar a fost cel care a insistat să iasă la întâlnire cu Gabriela, pe vremea când cei doi erau colegi la Radio 21, în 2006. Inițial, ea l-a refuzat, dar, în cele din urmă, a venit și o invitație pe care nu a putut să o refuze.

„Am invitat-o în oraș și m-a refuzat. A doua oară mi-a zis: «Lasă, poate săptămâna viitoare». A trebuit să găsesc altceva. Am găsit un concert de vioară la Palatul Regal și a zis da.

De-atunci am rămas împreună. După două luni am cerut-o de soție, eu care nu îmi pusesem problema asta până atunci”, a povestea la un moment dat Mihai Morar.

S-au logodit după doar două luni de relație, când Mihai și Gabriela au mers împreună la munte. Ea primise cadou de ziua ei, de la colegi, un weekend la munte. Totul era în complicitate cu Mihai Morar.

„Eu am luat inelul. Era prima zăpadă din iarna respectivă, ningea ca în povești, iar eu i-am oferit inelul”, povestea Mihai Morar în iulie 2018.

Au 3 fete împreună, care îi țin tineri

E clar că anii au zburat de atunci și pentru familia Morar, care numără acum 5 membri, fără blănoși. Cei doi au împreună trei fiice. Dacă Roua are de acum 5 ani, ea făcându-și deja debutul în cinematografie, primele născute ale lui Mihai Morar terminaă deja primul an de liceu. „Absolventele familiei Morar. Cu un ochi râd, cu celălalt plâng, dar cu amândoi le privesc cu mândrie. Las fotografiile de final de clasa a VIII-a astăzi aici pentru că mâine e Ziua Copilului și mi-e că 2 dintre copiii mei nu mai sunt copii…”, scria emoționat Mihai Morar anul trecut, chiar înainte de 1 iunie.

Mara și Cezara, în vârstă de 16 ani, s-au transformat deja în două domnișoare cochete și frumoase, care nu mai amintesc cu nimic de gemenele năzdrăvane de altădată. Când au împlinit 14 ani, tatăl lor le-a făcut o listă de sfaturi prețioase, menite să le ghideze la această vârstă, dar nu numai.

Mihai Morar, 14 sfaturi pentru Mara și Cezara, gemenele lui

1. AI ÎNCREDERE ÎN TINE! STIMA DE SINE nu-i IMAGINE DE SINE.

2. MASS-MEDIA lucrează cu imagini și creează IMAGINI, nu CARACTERE.

3. SOCIAL MEDIA folosește FILTRE VIRTUALE. Oamenii care ”filtrează” astfel alți oameni nu fac parte din lumea voastră REALĂ.

4. Căutați oamenii care lucrează la dezvoltarea lor personală, nu pe cei care își prelucrează poza socială.

5. Cine vă judecă după aspect e …suspect! Persoanele care încearcă să vă facă să vă simțiti incorfortabil cu aspectul vostru, ori ascund probleme personale, ori vor să câștige de pe urma ”problemei” voastre ( atenție la reclame)

6. E dreptul vostru să spuneți NU. Iar ”NU” este NU. Iar ”Poate” nu este niciodată ”DA”.

7. Îmi promit să vă spun cât mai rar ”Ce frumoasă ești” și să înlocuiesc cât mai des cu ”Ce om fain crește din fetița mea!”

8. De acum, voi face din ce în ce mai puține alegeri pentru voi. E timpul vostru să faceți alegeri pentru sine. Dar voi fi lângă voi indiferent ce alegeri veți face.

9. Aveți vârsta marilor emoții. Nu vreau să vi le schimb. Doar îmi doresc să vă arăt că înțeleg ce simțiți.

10. Nu vreau să vă amintiți de mine ”Ce bărbat puternic e tati!” Prefer să mă aveți în minte drept ”Tata e sensibil. Uneori, mai și plânge…”

11. O să vă spun mai rar ”Ce bine semănăm!” și o să vă arăt mai des la ce ne asemănăm …din ceea ce facem și ne place.

12. O să vă povestesc mai des că nici eu nu am fost adolescentul perfect și, mai presus, că sunt adultul plin de defecte. Recunoașterea greșelilor nu e slăbiciune, ci doar dovadă de mai multă încredere de sine.

13. O să vă ascult mai mult. Și voi fugi de a spune ”Ascultă la mine ce-ți spun!”

14. Frumusețea nu are tipare. Idealul de frumusețe din anii 50 nu are nicio legătură cu idealul din prezent. Iar cei mai faini oameni au fost mereu cei ieșiți din tipare.

Da, un astfel de tată sensibil și implicat este Mihai Morar. Și, cel mai probabil, un soț la fel. Și foarte înțelept, am spune, judecând după declarațiile sale. „Am o nevastă mult mai deșteaptă decât mine”, spunea el în urmă cu cinci ani, vorbind despre Gabriela. Cu siguranță nu e un compliment care să fie uitat prea repede.

Vorbind despre secretul relației lor longevive și despre armonia din casă, iată ce mai spunea omul de radio: „Cred că e vorba pur și simplu de comunicare și să nu îi calci niciodată orgoliul, spațiul intim celuilalt. Să îi dai atât de multă libertate încât să aibă nevoie de adevărata libertate, aceea a familiei.

La început eu eram mult mai orgolios decât soția mea și mi-am dat seama că nu duce nicăieri orgoliul. Au fost câțiva ani în care eram tare pe poziții și aveam impresia că dacă eu nu sunt cel care are ultimul cuvânt înseamnă că eu sunt cel care pierde”.

„Sunt atât de relaxat în momentul acesta, pentru că știu că am o nevastă mult mai deșteaptă decât mine emoțional și din punct de vedere al organizării unei familii, al organizării treburilor și fiecare își știe calitățile, ea nu calcă peste teritoriul meu, eu nu calc peste calitățile ei și atunci e armonie la noi”, mai spunea el atunci. Și lucrurile nu par să se fi schimbat între timp.