Gabriela Dinu Știri 15.10.2022 19:24

Reciclarea la Kaufland. Cati bani economisesti daca reciclezi la Kaufland

Reciclarea la Kaufland. Cati bani economisesti daca reciclezi la Kaufland

Kaufland le foeră clienţilor săi şi nu numai posibilitatea de a recicla resturile produselor, de dragul unui mediu mai curat, iar oamenii vor putea participa astfel la o acţiune colectivă de protecţie a ceea ce ne înconjoară şi vor economisi bani în acelaşi timp.

Kaufland a instalat automate de reciclare în parcarea magazinelor, unde veţi putea duce trei tipuri de produse: sticle de tip PET, care să aibă un volum de până la 3 litri, sticle din ciob şi doze de aluminiu, al căror volum nu trebuie să depăşească un litru.

Cum poţi să reciclezi la Kaufland şi cum poţi economisi bani astfel

Astfel, Kaufland le-a pregătit şi surprize clienţilor săi, care sunt aşteptaţi să aducă cinci produse din categoriile anterior amintite la centrele lor de colectare şi vor primi un vocuher de 10% reducere la cumpărături din magazin. Există o gamă de produse unde oamenii pot beneficia de această reducere şi este semnalizată printr-un bănuţ auriu, pe care scrie „Reciclezi şi salvezi”.

Totodată, în perioada aceasta, de 12 – 18 octombrie 2022, cei care reciclează vor primi un voucher de 10% extra reducere faţă de preţurile afişate la raft, care poate fi utilizat în această săptămână în cadrul raionului de cărţi şi produse de papetărie.

Automatele de reciclare de la Kaufland funcţionează după un set de reguli, după cum urmează:

  • recipientele pe care le introduceţi în aparate trebuie să fie pe cât posibil de curate, goale şi nedeteriorate
  • cupoanele de 10% reducere se eliberează doar în cazul în care aduceţi cinci ambalaje, dacă veţi aduce mai puţine, nu vi se va elibera acel voucher
  • puteţi depune sticle, peturi şi cutii din aluminiu în orice combinaţie doriţi, atât timp cât le introduceţi pe fiecare în recipientul respectiv
  • vei putea folosi chiar mai multe cupoane de reducere pe acelaşi bon de cumpărături, însă fiecare cupon de care dispuneţi este utilizat doar în combinaţia cu un singur produs.