>
UEFA a descris în doar două cuvinte revenirea spectaculoasă a FCSB în meciul cu PAOK.
A fost o seară spectaculoasă la Salonic, care le-a reaprins speranțele fanilor roș-albaștrilor că pot ajunge cât mai departe în cupele europene. Elevii lui Elias Charalambous au început meciul cu stângul, dar după eliminarea lui Taison lucrurile s-au schimbat și au reușit remontada în repriza secundă.
Echipa antrenată de Răzvan Lucescu a dominat primele 45 de minute la Salonic. Gazdele au deschis scorul în minutul 8, dar reușita lui Konstantelias a fost anulată pe motiv de ofsaid. 12 minute mai târziu, Samatta a profitat de o deviere în careul roș-albaștrilor și a punctat decisiv. Pe finalul reprizei, același Samatta a lovit din nou, dar jucătorul lui PAOK a marcat din ofsaid.
FCSB a revenit de la cabine cu un handicap de un gol, însă mutările făcute la pauza meciului au fost inspirate. Andrei Gheorghiță l-a înlocuit pe David Miculescu și a debutat cu gol în cupele europene. A avut nevoie doar de cinci minute pentru a realiza o fază spectaculoasă cu care a distrus apărarea gazdelor.
Pe pagina oficială de (X) Twitter a celor de la UEFA a apărut o postare ce l-a avut în prim plan pe marcatorul golului, Andrei Gheorghiță, cu un mesaj scurt: „Super sub (n.r. super schimbare)”.
Super sub 😁#UEL pic.twitter.com/K55n9p5iIh
— UEFA Europa League (@EuropaLeague) February 13, 2025
La 15 minute după reușita noii „perle” a lui Gigi Becali, Joyskim Dawa a punctat cu capul dintr-un corner și FCSB a preluat conducerea pe tabelă. Până la final, PAOK nu a reușit să mai fie periculoasă în atac și roș-albaștrii s-au impus, 2-1, devenind favoriți pentru calificarea în „optimi”.
UEFA a mai postat un mesaj pe contul Europa League adresat tot roș-albaștrilor, semn că FCSB este una din surprizele plăcute ale primei ediții în noul format: „FCSB with the comeback (n.r. FCSB a reușit revenirea (remontada)”, e mesajul distribuit alături de o imagine cu Dawa sărbătorind reușita din minutul 60 cu Radunovic, cel care i-a centrat perfect în careu.
FSCB with the comeback 👏#UEL pic.twitter.com/LOB0DIQK4M
— UEFA Europa League (@EuropaLeague) February 13, 2025
„A fost bine că ne-am păstrat echilibrul. Am vorbit cu Popescu cum să stăm, Radunovic a centrat excelent, eu am marcat. E clar că nu este jucată calificarea. Trebuie să ne concentrăm pe al doilea meci”, a declarat Dawa