Ioan Davidescu Știri 09.08.2024 17:03

Răsturnare de situație! România a solicitat la TAS 3 medalii olimpice de bronz la gimnastică

Răsturnare de situație! România a solicitat la TAS 3 medalii olimpice de bronz la gimnastică

Federația Română de Gimnastică a cerut Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), acordarea medaliei de bronz pentru Sabrina Voinea și Ana Bărbosu, dar surpriza este reprezentată de păstrarea medaliei de către americanca Jordan Chiles!

Anunțul a fost făcut de Carmencita Constantin, președinta Federației Române de Gimnastică (FRG). Ana Maria Bărbosu (17 ani) și Sabrina Voinea (17 ani) își caută dreptatea la TAS după ce susțin că au fost dezavantajate în finala probei de de gimnastică la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.

România cere TAS acordarea a 3 medalii olimpice de bronz

Cele două au luptat pentru medalia de bronz, însă deciziile arbitrilor au influențat clasamentul final.

„Noi am cerut să se acorde trei medalii de bronz! Americancei, pentru că e un drept câștigat și judecata se întâmplă după ce și-a câștigat acest drept și nu e vina ei că au fost greșeli de arbitraj. Noi vrem două medalii de bronz, ambele noastre sportive au fost nedreptățite!

Știm deja că tot completul de judecători este constituit. Din fericire, avem trei judecători, pentru că și asta a fost o emoție. Am cerut trei judecători. Absolut tot ce am cerut am obținut, iar ăsta este un mare câștig.

Americanii au preluat imaginile de la un roboțel care se plimbă pe lângă podium. Imaginile acelea sunt folosite doar de televiziunile care au drepturi de preluare. Nu are nicio legătură cu ce văd arbitrii”, a declarat Carmencita Constantin

Concursul de la sol, din 5 august, a declanșat un val de controverse, după ce, după terminarea tuturor exercițiilor, românca Ana Maria Bărbosu era pe podium, pe locul 3. Imediat după afișarea clasamentului, arbitrii au acceptat o contestație a americancei Jordan Chiles.

I-au mărit nota acesteia și au urcat-o pe locul 3, peste româncă. COSR și FRG au depus o contestație în cazul Voinea. Ulterior, același lucru l-a făcut și Ana Maria Bărbosu.