Ioan Davidescu Altceva 26.03.2025 13:24

Rareș Dragomir, fostul soț al Simonei Bălănescu, a avut pareză, după un accident la fotbal: „Îmi căzuse jumătate de față”. Cum se simte acum

Rareș Dragomir, fostul soț al Simonei Bălănescu, a avut pareză, după un accident la fotbal:

Artistul Rareș Dragomir, fostul soț al Simonei Bălănescu, a început anul prost, iar ghinioanele s-au ținuț lanț de acesta. Actorul din „Lecții de viață, serial difuzat la Pro TV, se recuperează în prezent și speră ca în 2-3 luni să se refacă total.

Rareș Dragomir a suferit o pareză, însă nu a făcut AVC

Rareș Dragomir, care pe 18 martie împlinește vârsta de 51 de ani, a avut probleme serioase de sănătate anul acesta.

„La începutul anului, am suferit un accident, în timpul unui antrenament de fotbal, cu Naționala Artiștilor, fiind diagnosticat cu dublă fractură, cu deplasare, la mâna stângă. Ghinionul face, ca, mai apoi, la câteva zile după ce mi-au scos gipsul, să nu-mi mai simt jumătate din față, am suferit o pareză, îmi căzuse jumătate de față.

M-am dus de urgență, la Spitalul de Neurologie, am făcut toate analizele, dar s-a dovedit a nu fi AVC, cum mă speriasem, ci o altă problemă de natură neurologică, totul din cauza unei răceli puternice.

Mă simt acum ca după o anestezie la stomatolog, nu-mi simt jumătate de față. Mi s-a dat un tratament, în 2-3 luni sper să îmi revin total’, a dezvăluit Rareș Dragomir

Cum își câștigă banii Rareș Dragomir în prezent

Rareș Dragomir, licențiat la Facultatea de Muzică, cu master în Artă Muzicală, specialitate stilistică dirijorală, ne-a vorbit și despre relația cu foștii săi colegi, din „Școala vedetelor’, printre ei numărându-se Călin Goia, Călin Geambașu, Nadine, Dana Mladin.

În prezent, solistul are succes, nu numai în muzică, dovedindu-și talentul și la „Te cunosc de undeva’ (Antena 1), ci și în actorie.

„Anul acesta vreau să lansez și un videoclip, iar în prezent filmez, ca actor, în serialele „În căutarea adevărului’, pentru Kanal D, și în „Lecții de viață’, la PRO TV. Mi-e dor și de radio, să am o emisiune, sau să fac teatru radiofonic. La un moment dat, cam acum 10 ani, am pus și voce, în filmele de desene animate.

Mă plăteau cu numai 0, 3 euro, pentru o replică, între timp a mai crescut, la vreo 3 euro, pentru o replică. Nu se mai câștigă bine, nici din actorie, nici din muzică. Am observat că, la fete, dacă depășești 30 de ani, iar la băieți, dacă treci de 35 de ani, nu mai ești bun, ca artist, ești vechitură, dinozaur.

Posturile de televiziune ar trebui să difuzeze și muzică veche, mai ales TVR-ul, că tot sunt plătiți din banii publici. Dar acum totul merge pe zona comercială’a mai declarat Rareș Dragomir.