>
Prințesa Anne a Marii Britanii, pe numele său complet Anne Elizabeth Louise Alice, s-a născut pe 15 august 1950 la Londra, are 73 de ani, şi este singura fiică a răposatei Regina Elisabeta a Marii Britanii.
Tatăl său este Prințul Filip, duce de Edinburgh, iar actualul rege al Marii Britanii, Charles, este fratele său mai mare. Conform unui decret regal, Prinţesa Anne a primit la scurt timp după naştere titlul de Alteța Sa Regală Prințesa Anne de Edinburgh.
Conduce peste 200 de organizaţii non profit, fiind recunoscută la nivel mondial pentru activitatea sa specială, nu are afaceri din care să producă bani şi îşi duce viaţa de dragul ajutorării celorlalţi. Este şi pasionată de echitaţie şi a participat inclusiv la campionatele europene destinate acestui sport. Avea doar 21 de ani atunci când a câştigat titlul individual la Campionatul European de Echitaţie şi a devenit personalitatea sportivă a anului 1971. Şi fiica sa, Zara Philips, avea să câştige acelaşi premiu, la 35 de ani distanţă.
S-a căsătorit cu locotenentul Mark Phillips, pe 14 noiembrie 1973, iar ceremonia a avut loc la Catedrala Westminster de la Londra. Cei doi au împreună doi copii, pe Zara Phillips, născută pe 15 mai 1981 şi pe Peter Phillips, născut pe 15 noiembrie 1977.
Prinţesa Anne a condus şi Federaţia Ecvestră Internaţională în perioada 1986 – 1994 şi pe data de 13 iunie 1987 aceasta a primit titlul de „Prinţesă Regală” din partea Reginei, distincţie ce este acordată doar celei mai mari fiice a unui suveran.
Pe 23 aprilie 1992, aceasta divorţa de tatăl celor doi copii şi la finalul anului se recăsătorea cu Timothy Laurence, comandant în Marina Regală pe atunci.
Se spune despre Anne că este o persoană amuzantă şi neînfricată, este cel de-al doilea copil al Reginei Elisabeta şi, la moartea ei, a fost singura dintre fraţi ce a însoţit maşina mortuară timp de şase ore prin Scoţia, plus înapoi, la zborul către Londra.
„Am avut norocul de a împărtăși ultimele 24 de ore din viața mamei mele dragi. A fost o onoare și un privilegiu să o însoțesc în ultimele ei călătorii”, spunea Anne, care i-a fost alături regretatei regine în ultimele momente din viaţă.
Nume complet: Anne Elizabeth Louise Alice
Locul nașterii: Londra
Data naşterii: 15 august 1950
Partener: Mark Phillips
Copii: Zara şi Peter Phillips