Ioan Davidescu Vedete 06.11.2024 19:23

Prima soție a lui Cătălin Crișan s-a reinventat. Lucia Bubulac a ajuns în Top 100 de femei de succes din România

Prima soție a lui Cătălin Crișan s-a reinventat. Lucia Bubulac a ajuns în Top 100 de femei de succes din România

Prima soție a lui Cătălin Crișan a spus da noilor provocări după divorțul de celebrul cântăreț, iar viața pare să îi surâdă. Lucia Bubulac a lansat o carte, are un cabinet de medicină de familie și a intrat în Top 100 de femei de succes din România.

Lucia Bubulac, fosta soție a lui Cătălin Crișan, are un cabinet de medicină de familie de peste 30 de ani, însă, pentru a-și înțelege mai bine pacienții, ea a făcut și studii de psihologie.

„Cabinetul este deschis de 32 de ani. Ne-am rebranduit, din 2017 ne numim Glooria Med. Acum am început să fac promovare. Înseamnă foarte mult să fii medic de familie și să ai 32 de ani de carieră, dar important este cât de interesat ești să îți cunoști pacienții cu adevărat și să le vezi evoluția în timp. Poți să ai și 50 de ani de experiență, dar dacă nu ai un ochi avizat sau nu ești interesat să descoperi la pacienții tăi prezența unor stări emoționale negative, stres, depresie sau întâmplări nefericite, vei trata cu medicamente răni ale sufletului”, a declarat Lucia Bubulac.

Cum arată acum prima soție a lui Cătălin Crișan. Lucia Bubulac s-a reinventat la 60 de ani

Timpul nu pare să fi trecut peste fosta soție a lui Cătălin Crișan. Lucia Bubulac arată la fel de bine ca în Tinerețe. Ba am putea spune că arată mai tânără, mai plină de viață. Cu un trup ca tras prin inel și un păr blond, strălucitor, medicul pare să fie în cea mai bună formă a sa.

Iar pe partea profesională, Lucia Bubulac are cu ce se lăuda.

Timp de patru ani a fost asistent universitar la Facultatea de Medicină UMF ”Carol Davila” din București, iar de doi ani s-a mutat la catedra de Medicină de Familie.

„Toate lucrurile acestea mi-au folosit, pentru că și teza mea de doctorat are implicații în domeniul psihologiei, cancerul fiind până la urmă, ”raul suprem” și de fapt un semnal de alarmă că trebuie să schimbi ceva în viața ta, poate stilul alimentar, modul în care percepi realitatea, felul în care gândești sau poate toate la un loc”, a afirmat ea.

Fosta soție a lui Cătălin Crișan a intrat în „Top 100 femei de succes” din RomâniaDe asemenea, Lucia Bubulac a scris și o carte, intitulată „Stres, Emoții, Depresie, Cancer”.

„Am dorit să aduc în atenția celor care sunt interesați, că nu trebuie să ne privim unidirecțional, ci in toata complexitatea noastră de ființe cu spirit, minte și energie. Noi suntem un tot și mai mult decât atât, nu suntem aruncați în Univers, ci facem parte integrantă din el, suntem în conexiune permanentă cu Universul și cu tot ce e viu. Iar această viziune nu trebuie să fie uitată sau neglijată”, a subliniat fosta soție a lui Cătălin Crișan.

Lucia Bubulac a intrat în „Top 100 femei de succes din România”. A fost recompensată atunci, la categoria „Premiu special categoria Medicină” cu premiul pentru „promovarea medicinei holistice”.

Cine este Lucia Bubulac

Lucia Bubulac s-a născut pe 14 ianuarie 1964. A fost căsătorită cu Cătălin Crișan între 1995 și 2011. Cei doi au împreună doi copii, Daria și Raris.

Pe lângă cariera de medic primar medicină de familie, aceasta s-a afirmat în lumea divertismentului. În anul 1999 s-a lansat pe piața muzicală, când a scos primul ei album, „Lacrimi pe nisip”. În 2010, a lansat un nou album intitulat „Doi trecători”. De asemenea, ea a cântat în duet și cu Felicia Filip.

Lucia a ales, în ultimii ani, să se retragă din viața publică și să se concentreze mai mult pe creșterea copiilor săi și pe dezvoltarea ei pe plan profesional… cel medical.

Deși ea și Cătălin Crișan au ales să nu vorbească prea mult despre divorțul lor, avocata Paula Iacob declara, în 2014, că de vină pentru separarea lor ar fi fost succesul pe care Lucia l-a înregistrat.

“Despre Cătălin și Lucia Bubulac am crezut că sunt un cuplu absolut perfect, că au o căsnicie excepțională. Așa cum îi știu eu, erau amândoi frumoși, gazde extraordinare, doi părinți buni. Eu mă tem că această voce frumoasă a Luciei a fost ceva negativ în căsătoria lor, pentru că nu mai era Cătălin singurul talentat din familie. El e un profesionist, iar ea a rămas în umbra lui. Lucia a cântat din plăcere. Pe el totuși,fără să realizeze, l-a deranjat succesul ei”, spunea atunci Paula Iacob.