Gabriela Cristea se bucură de o vacanță de vis în Bulgaria, alături de familia sa! Vedeta a mărturisit că aștepta cu nerăbdare să se relaxeze la soare și să se răcorească în mare, alegând un sejur cu servicii all inclusive pentru a-i face pe toți fericiți.
Iată cât te costă să te cazezi timp de șase nopți la hotelul pe care l-a ales prezentatoarea, un loc ideal pentru a te bucura de zilele însorite și de confortul dorit.
Gabriela Cristea este una dintre cele mai cunoscute și, totodată, apreciate prezentatoare TV de la noi din țară.
Vedeta se bucură de un succes colosal și, deși s-a retras din televiziune în ultimii ani, frumoasa brunetă a continuat să își țină fani la curent, cu privire la viața ei, datorită rețelelor de socializare.
Nici bine nu s-au întors din Italia, căci au și plecat într-o nouă vacanță. De această dată însă, au ales o destinație mai apropiată de România.
Gabriela Cristea, Tavi Clonda și cele două fetițe ale lor se află în Bulgaria, la mare. Prezentatoarea TV a prezentat o parte din terasa hotelului la care se află, iar noi am făcut câteva cercetări pentru a afla cât costă șase nopți de cazare în locația respectivă, în această perioadă.
Potrivit unor site-uri de specialitate, cei care vor să se relaxeze la hotel, pentru șase nopți de ședere, trebuie să scoată din buzunar 5.556 de euro. Acest tarif se aplică unei familii formate din doi adulți și doi copii.
De asemenea, important de menționat este faptul că serviciile sunt all inclusive, iar Gabriela Cristea a explicat că, măcar o vacanță pe an, aleg să o facă în acest fel, pentru ca micuțele sale să se bucure de toate facilitățile.
În urmă cu câteva zile, Gabriela Cristea s-a afișat într-un costum de baie, care a stârnit foarte multe controverse.
Unii internauți i-au lăudat aspectul fizic, în timp ce alții au criticat-o dur pentru că a îndrăznit să se posteze așa cum, în definitiv, i-a dictat inima.
Vedeta nu a rămas indiferentă criticilor și a transmis un mesaj tuturor celor care au pus-o la zid. Bruneta a precizat că nu ar trebui ca cineva să fie judecat pentru faptul că alege să se bucure de mare și plajă, căci relaxarea nu ține cont nici de vârstă, nici de fizic, nici de kilograme.