>
Li se mai spun bețivane, bombe, biluțe, bomboane. Oricum le-ați numi, biluțele de biscuiți sunt delicioase!
După cum bănuiți, rețeta este una simplă și rapidă, fiind ideală pentru acele momente când ați mânca ceva dulce, dar nu aveți chef să petreceți prea mult timp în bucătărie. Nu necesită coacere, așa că sunt perfecte și în zilele toride de vară, când ultimul lucru pe care vi-l doriți este să aprindeți cuptorul.
Pentru biluțele de biscuiți avem nevoie de următoarele ingrediente:
– un pachet de biscuiți (300 de grame)
– 100 grame de unt
– 2 linguri de zahăr
– 2 linguri de cacao
– 200 de ml de lapte
– miez de nucă (opțional)
– fulgi de cocos, nucă măcinată, bomboane
Puteți folosi tot felul de ingrediente pe care le aveți în bucătărie, de la fructe uscate până la jeleuri sau semințe.
Încearcă și rețeta de chec aperitiv pentru începuturile meselor festive
Rețeta orginală a biluțelor cu biscuiți conține și rom (50 de ml), iar în mijlocul lor se pun vișine din vișinată. Acum știți și de ce se mai numesc bețivane. Puteți împărți aluatul în două și să adăugați pe urmă romul. Așa veți împăca pe toată lumea.
Untul se topește la foc mic. Peste el adăugăm zahărul, laptele și cele două linguri de cacao. Amestecați bine până când se omogenizează compoziția.
Dacă vreți o textură crocantă în bomboane, atunci prăjiți puțin miezul de nucă înainte să îi adăugați în compoziție.
Puteți să zdrobiți biscuiții sau îi dați prin blender, în funcție de cât de fine vreți să iasă biluțele. Când sunt gata, turnați compoziția de cacao peste biscuiții sfărâmați. Amestecați totul cu o lingură.
Apoi luăm aluat în palme și formăm biluțele din biscuiți. În mijloc puteți pune sâmburi de migdale sau, în cazul bețivanelor, vișinele din vișinată. Tăvăliți-le prin nucă de cocos, fulgi de migdale sau nucă măcinată. Vor arăta foarte bine și îi vor încânta pe cei mici dacă le acoperiți cu bomboane colorate.
Lăsați-le câteva ore la frigider înainte să le serviți, chiar și o noapte întreagă.