>
Nu m-am așteptat niciodată să-l văd pe George acolo, în magazin, într-un moment în care ar fi trebuit să fie în altă parte. Era o zi de sâmbătă obișnuită, dar plină de agitație, fiind aniversarea noastră de zece ani de la căsătorie. Aniversarea aceasta trebuia să fie specială, să fie cu adevărat de neuitat. Îmi petrecusem ultimele săptămâni pregătind fiecare detaliu, inclusiv surprizele pentru George, lucruri mici care îl făceau să zâmbească. Așa că, în acea dimineață, am pornit spre magazinul lui preferat de delicatese pentru a-i cumpăra câteva dintre cele mai iubite brânzeturi și beri artizanale.
Am intrat în magazin, care era deja plin de oameni. Îmi amintesc perfect cum aerul era încărcat cu mirosuri de pâine proaspăt coaptă și cafea tare. Cu coșul în mână, am început să adun deliciile pentru surpriza pregătită pentru seară. În timp ce mă deplasam printre rafturi, ceva familiar mi-a atras atenția. Zumzetul vocilor din magazin s-a amestecat cu o voce cunoscută — o voce pe care aș fi recunoscut-o oriunde. Inima mi s-a oprit pentru o clipă: era George.
Se presupunea că era de cealaltă parte a orașului, prins în trafic. Îmi scrisese chiar cu zece minute înainte că era blocat, îmi trimisese un mesaj plin de tandrețe. Și totuși, el era acolo, în fața mea, fără nicio urmă de stres pe chip. Nu era singur. Stătea alături de mama mea, râzând împreună la ceva de pe telefon. Ea i-a atins ușor brațul, iar el a zâmbit. Simțeam că mă prăbușesc pe dinăuntru.
Am rămas pe loc, incapabilă să-mi mișc picioarele. Coada din fața mea se mișca, dar eu nu mă puteam desprinde de priveliștea aceea. Nu înțelegeam ce se întâmplă, de ce mama și George ar fi împreună acolo, de ce mi-a mințit soțul. Telefonul a vibrat din nou în buzunar — un alt mesaj de la George. „Încă sunt blocat aici, draga mea. S-ar putea să mai dureze. Te iubesc.” Mâinile îmi tremurau în timp ce citeam acele cuvinte. „Te iubesc?” Cum ar fi putut să spună asta când era clar că mă mințea?
Nu puteam să-l confrunt acolo, în fața tuturor. Aveam nevoie de răspunsuri, dar nu în mijlocul mulțimii din magazin. Așa că am decis să-l urmez. Am abandonat coșul de cumpărături și m-am strecurat după ei, păstrând distanța. I-am urmărit cum mergeau pe străzi, râzând și discutând ca doi vechi prieteni. Mama și George, păreau atât de fericiți împreună. M-am simțit mică și neputincioasă, iar îndoielile și scenariile înfricoșătoare mi-au umplut mintea. De ce erau acolo? Ce aveau de ascuns?
După câteva minute de mers, au intrat împreună în casa mamei mele. M-am oprit la colțul străzii, încercând să-mi recapăt respirația. M-am simțit trădată într-un mod atât de profund, încât lacrimile au început să curgă necontrolat. George, dragostea vieții mele, și mama, confidenta mea — cum ar fi putut să-mi facă așa ceva?
Mi-am șters lacrimile cu mânecile hainei și mi-am strâns toată puterea pentru a mă îndrepta spre ușă. Trebuia să aflu adevărul, oricât de mult m-ar fi rănit. M-am apropiat de ușă, iar înainte să o ating, aceasta s-a deschis. Priveliștea din living m-a lăsat fără cuvinte.
Casa era decorată cu lumințe și baloane. Flori în toate colțurile, iar în mijloc o masă frumos aranjată pentru doi, cu lumânări romantice. Părea un decor rupt dintr-o poveste, iar bannerele cu „La mulți ani de 10 ani!” erau agățate pe pereți. Am rămas în prag, incapabilă să rostesc un cuvânt. George stătea în fața mea, cu un zâmbet stângaci, iar mama lângă el, cu ochii strălucind de emoție. „Surpriză!” au spus la unison, dar eu nu știam cum să reacționez. Furia pe care o simțisem în urmă cu câteva momente dispăruse, lăsând loc confuziei.