Știri 11.06.2026 21:24

Povestea emoționantă a lui ‘Bobby’ și gestul unei companii aeriene pentru un băiețel de 4 ani

Povestea emoționantă a lui 'Bobby' și gestul unei companii aeriene pentru un băiețel de 4 ani

Compania aeriană American Airlines a transformat o situație neplăcută într-o poveste plină de emoție, reușind să readucă un băiețel de 4 ani la ursulețul său de pluș, uitat într-un lounge al aeroportului.

Pentru Patrick Webb și familia sa, vacanța în Insulele Virgine a început cu o panică neașteptată, chiar înainte de îmbarcare, când au realizat că jucăria preferată a copilului, ‘Bobby’, fusese lăsată în aeroport, potrivit relatărilor din presa locală.

” Ne-am așezat la locurile noastre și ne-am dat seama că l-am lăsat pe Bobby în urmă. Am încercat să ne întoarcem după el, dar era prea târziu. Și pur și simplu nu știam ce să facem „, a povestit tatăl copilului, Joe Webb .

Familia a anunțat imediat serviciul de obiecte pierdute, iar angajații American Airlines au găsit rapid ursulețul în lounge-ul Admirals Club de pe aeroportul din Dallas-Fort Worth.

De aici a început însă o adevărată „aventură” pentru Bobby. Angajații companiei au decis să aibă grijă de jucărie până la întoarcerea familiei, trimițând părinților fotografii și actualizări despre „activitățile” acestuia în aeroport.

” Primeam răspunsuri la formularele de Lost & Found, cu fotografii minunate în care vedeam ce făcea Bobby. Am fost extrem de recunoscători că cineva are grijă de el „, a spus mama copilului, Hollis Webb .

În imagini și actualizări, ursulețul a fost „plimbat” prin mai multe zone ale aeroportului, inclusiv centrul de control al operațiunilor, zona de rampă, spațiile de manipulare a bagajelor și chiar lounge-ul pentru pasageri, devenind, simbolic, un „angajat” al companiei.

La întoarcerea familiei în Statele Unite, angajații American Airlines i-au așteptat pe Patrick la poartă pentru a-i înapoia jucăria.

Momentul revederii a fost unul emoționant, băiețelul alergând spre ursulețul său și îmbrățișându-l imediat.

” Sunt atât de recunoscătoare. Nu credeam că cineva îl va arunca. Faptul că ați avut atât de multă grijă de el este incredibil „, a spus mama copilului .

Pentru a marca întâmplarea, compania aeriană i-a oferit lui Patrick și fratelui său geamăn mici cadouri, iar ursulețul „Bobby” a primit chiar și un paşaport simbolic, care documentează „aventura” sa de o săptămână prin aeroport.

USR atacă Guvernul Tomac şi miniştrii propuşi: „Prieteni ai PSD sau conserve PSD”

Proteste în lanț în sistemul medical. Ambulanțierii și medicii legiști, nemulțumiți de legea salarizării

Cadavre de câini și pisici, găsite în curtea unei femei care cerea donații pentru îngrijirea animalelor