>
Petra Pintelei s-a căsătorit cu iubitul ei! Românca nevăzătoare de pe TikTok a avut parte de o nuntă superbă, în Grecia. Petra Pintelei a postat imagini superbe de la ceremonia de pe plajă și și-a exprimat entuziasmul!
Petra Pintelei a trăit cea mai frumoasă zi a veții sale. Românca s-a căsătorit în Grecia și a organizat o nuntă incredibilă. A strălucit în rochia de mireasă și a avut în permanență un zâmbet larg pe buze.
Românca a devenit cunoscută pe rețelele de socializare după ce a împărtășit părți din viața ei de zi cu zi. A învins faptul că este nevăzătoare și are un succes incredibil. Ei bine, de această dată, Petra Pintelei a dezvăluit o mică parte, dar foarte importantă, din viața de familie.
Tânăra s-a căsătorit recent cu iubitul ei, în Grecia. Totul a fost la superlativ, iar ea a radiat de fericire când a făcut cel mai mare pas în relația cu el. I-a făcut o declarație de dragoste emoționantă, spunând că a făcut-o cea mai fericită persoană de când relația lor a început.
”E așa de frumos aici, ca tine și ca dragostea noastră. Îți promit pentru totdeauna că o să îți fiu alături și îți mulțumesc pentru că m-ai făcut să mă simt atât de fericită în toți anii de când suntem împreună și te iubesc foarte mult”, i-a mărturisit Petra Pintelei soțului ei.
Tânăra le-a oferit românilor o lecție de viață
Petra Pintelei are o carieră de succes și o mulțime de pasiuni, pe care le pune în practică. Tânăra reușește să ducă o viață normală și să se implice în toate activitățile pe care și le dorește. Deși are mulți oameni dragi care sunt dispuși oricând să o ajute, Petra Pintelei reușește să fie independentă.
”Sunt funcționar public, lucrez în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. Am absolvit două facultăți și un masterat. Sunt o persoană care își trăiește viața în mod independent, așa cum își dorește, iar de ceva timp, de foarte scurtă vreme, sunt prezentă pe Internet. Vorbesc și limbi străine, chiar 6 într-adevăr”, a declarat Petra Pintelei, la Antena Stars.