Ioan Davidescu Altceva 05.01.2025 22:38

Părinții Cristinei Spătar, răpuși de aceeași boală

Părinții Cristinei Spătar, răpuși de aceeași boală

Pe mama ei a pierdut-o când avea 22 de ani, iar pe tatăl ei, destul de recent, în anul 2021. Bărbatul a fost răpus de cancer, aceeași boală nemiloasă care i-a răpit și mama.

Orfană de ambii părinți, Cristina Spătar s-a refugiat în credință și merge cât de des poate la biserici și mănăstiri. Iar sfârșitul de an a găsit-o într-una dintre cele mai frumoase mănăstiri de la noi din țară, Moldovița.

Cristina Spătar, Revelion în Bucovina

Artista a petrecut Revelionul în țară, în familie, nu pe scenă și nici în destinații exotice. Cea supranumită „Regina R&B” ar fi trebuit să meargă cu soțul ei în Dubai, o destinație preferată de multe vedete, dar totul s-a dat peste cap.

În cele din urmă, artista a ajuns la Gura Humorului, alături de soțul ei, omul de afaceri Vicențiu Mocanu. Bucuria solistei a fost și venirea surorii sale în România, Narcisa fiind stabilită în Italia de ani buni. Așadar, masa a fost mare, familia reîntregită și distracția, pe măsură.

Am intrat în noul an la Gura Humorului. A fost o petrecere în stil tradițional, atipică față de ceea ce facem noi de obicei, cu vițel și purceluși la proțap, mâncare românească multă și bună, deja îmi este frică să mă urc pe cântar.

M-am bucurat să am familia alături, pe soțul meu, care a fost alături de George Simion și Revelionul AUR organizat aici, în Bucovina (n.r. soțul Cristinei Spătar este candidatul AUR pentru Primăria Râmnicu Vâlcea). Sora mea, Narcisa, m-a însoțit, am fost împreună, ne așteaptă, de altfel, și multe proiecte frumoase împreună.

Mă bucur că am reușit să mergem și la Mănăstirea Moldovița, unde a fost foarte frumos! Am petrecut timp de calitate în familie și asta a fost cel mai important pentru că ne-am încărcat pentru ce ne așteaptă în noul an. Urmează multe planuri și proiecte frumoase! Vă dorim tuturor La mulți ani și să aveți un an bun, prosper, sănătos și frumos! Să vă fie bine!„, a spus Cristina Spătar.

Pentru Cristina urmează multe evenimente frumoase, iar piesele noi sunt deja pregătite în studioul de înregistrări. Vedeta se împarte armonios între viața de familie și cea de artistă și momentan se descurcă de minune. Are și norocul unui soț care o ajută și o tratează ca pe o regină. Amintim că de ziua ei a primit un cadou ieșit din comun, un bloc.