O româncă, pe lista neagră a Wizz Air! Ce a făcut în toaleta avionului?

de:
06 06. 2026, 23:51

O româncă a fost prinsă fumând o țigară electronică în toaleta unui avion Wizz Air. Femeia se afla într-un zbor de urgență din Italia spre România, pentru a participa la înmormântarea mamei sale. Ca urmare a acestui incident, compania aeriană a decis să o includă pe lista neagră.

Pasagera, în vârstă de 49 de ani, stabilită în Italia, a primit o interdicție de zbor de un an pe cursele Wizz Air și va fi amendată. Incidentul a avut loc pe 30 mai 2026, în timpul zborului de pe ruta Roma-București.

Conform publicației italiene Il Messaggero , femeia călătorea de urgență spre România după ce fusese anunțată telefonic cu câteva zile în urmă despre decesul subit al mamei sale. Aceasta își cumpărase bilet la cursa de noapte, programată să decoleze de pe Aeroportul Fiumicino la ora 22:00.

În timpul zborului, femeia s-a retras în toaleta avionului unde a utilizat un dispozitiv de tip vape. Membrii echipajului au sesizat imediat încălcarea regulamentului și au intervenit.

Pasagera s-a justificat susținând că nu știa că interdicția de fumat este valabilă și pentru țigările electronice, punând gestul și pe seama stării emoționale tensionate cauzate de decesul mamei sale.

Pasagera a fost inclusă pe lista neagră

Compania aeriană a aplicat protocolul standard de siguranță. Pasagera a fost inclusă pe lista neagră a companiei pentru 12 luni și va primi o amendă contravențională.

Femeia a apelat la avocații Giacinto Canzona și Stefano Rossi, care încearcă să obțină anularea sau reducerea sancțiunilor, invocând contextul personal deosebit:

„Nu contestăm regulile Wizz Air, dar credem că, în cazul clientei noastre, profund afectată de pierderea bruscă a mamei sale, ar trebui aplicată scuza stării de necesitate, având în vedere tulburările emoționale pe care le-a trăit în timpul zborului”, au declarat avocații.

Reprezentanții Wizz Air au reamintit că legislația europeană interzice fumatul la bord de peste 30 de ani, iar regulile pentru dispozitivele electronice sunt identice cu cele pentru țigările clasice.

Motivele din spatele acestor restricții stricte țin în primul rând de siguranța zborului.

Dispozitivele de tip vape funcționează cu baterii Litiu-Ion care prezintă un risc ridicat de supraîncălzire sau explozie. Din acest motiv, ele pot fi luate doar în bagajul de mână, iar utilizarea sau încărcarea lor la bord este complet interzisă.

Reomandarea autorului: În avion ca-n tren. Paturi pentru „săraci” în avioanele viitorului

Comentariile sunt inchise