>
Tamara Buciuceanu-Botez a fost o actriţă care s-a dedicat teatrului complet, fără reţineri. A păşit pentru prima dată pe o scenă în copilărie şi i-a convins pe toţi că acolo îi e locul. A fost membră a Generației de Aur a teatrului și filmului românesc, cunoscută de mulți drept „profesoara Isoscel din Liceenii”.
Tamara Buciuceanu Foto: colaj Click!
Dacă ar fi să descriem talentul actriței Tamara Buciuceanu-Botez, am putea-o numi sclipirea de geniu a scenei românești, însă dacă ar fi să descriem emoția pe care am simțit-o de fiecare dată când ne-a bucurat cu interpretarea sa, cuvintele ar fi de prisos.
Tamara Buciuceanu-Botez a făcut peste 1500 de roluri memorabile, dintre care amintim de Aneta Duduleanu din „Cuibul de viespi“, regia Horea Popescu, Chiriţa din „Chiriţa în provincie“, regia Alexandru Dabija. Rămâne fără îndoială ca o carte de vizită a actriţei personajul Vica Delcă din piesa „Dimineaţă pierdută“ după Gabriela Adameşteanu.
Tamara Buciuceanu s-a născut în 1929 la Tighina, o localitate ce azi aparține teritoriului Republicii Moldova, într-o familie cu patru frați. A avut o copilărie grea, pentru că a trăit infernul celui de-al Doilea Război Mondial. „Am avut niște părinți extraordinari care ne-au alimentat de mici dragostea pentru artă. Eram cinci copii, trei fete și doi băieți și am avut o viață îmbelșugată până într-o zi… În 1940 am plecat în refugiu și am lăsat tot ce agonisiseră mama și tata o viață întreagă.
Am ajuns la bunica, la Iași, într-un vagon deschis și au urmat ani grei. Când aveam 17 ani, săracul tata a fost reținut. Am venit la București și i-am spus ministrului justiției: „Suntem cinci copii acasă, cu o mamă bolnavă, iar tata e nevinovat. Vă rog frumos, dacă e nevoie, împușcați-mă pe mine, pentru că mai sunt patru copii de crescut”.
Foarte tare l-a impresionat și, după câteva ore mi-a zis: „Fată, du-te acasă că în trei zile vine și tatăl tău. S-a întors bolnav, dar cu ajutorul unor oameni sufletiști a luat un post de profesor la Liceul Ștefan cel Mare din Suceava, unde a educat 13 generații de elevi, care l-au iubit enorm. Mama trebuia să devină soprană, însă visul nu i s-a mai împlinit din cauza războiului. A fost o soție și o mamă extraordinară”, a povestit artista în cadrul unui interviu.
În perioada 1948 – 1951 parcurge primii trei ani de studii la Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, apoi se transferă la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu (asistentă Sorana Coroamă-Stanca), pe care o încheie în anul 1952. Tot în 1952 a debutat pe scena Teatrului Giuleşti, cu piesa „Marfă din Makkar”, iar anii următori o vedem, tot la acelaşi teatru, în „Cei doi tineri din Verona”, „Domnul Puntilla şi sluga sa Matt” sau „Pălăria florentină” şi, nu în ultimul rând, „Gaiţele”.
Apoi, timp de opt ani este angajata Teatrului de Operetă, unde, în spectacole precum „Contesa Maritza”, „Văduva veselă” , „Lăsaţi-mă să cânt” sau „My fair Lady”, ori „Voievodul ţiganilor”, îi putem admira şi calităţile vocale, pe lângă talentul scenic. A debutat în film în „Titanic Vals”, în 1964, intrepretând alături de Grigore Vasiliu-Birlic.
A jucat în peste 25 de filme, precum „Grăbeşte-te încet” (regia Geo Saizescu), „Bocet vesel” (regia Mircea Moldovan), „Primăvara bobocilor” (regia Mircea Moldovan) „Ultimele zile ale verii”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Sexy Harem Ada-Kaleh”, „Nunta mută”, dar, cu siguranţă, apariţia sa în filmul „Liceenii”, în 1987, (regia Nicolae Corjos), în rolul personajului „Isoscel”, tiranica profă de mate, a rămas în memoria multor români.
Tamara Buciuceanu a avut o singură mare iubire. Medicul Alexandru Botez este bărbatul care a făcut o fericită vreme de 33 de ani, cât au fost căsătoriți. Tamara Buciuceanu și soțul ei erau foarte discreți, iar actrița nu vorbea prea des despre bărbatul din viața ei, singurul pe care l-a iubit.
Dar când făceau acest lucru, Tamara Buciuceanu avea numai cuvinte frumoase de spus și se vedea mare iubire care există între actriță și soțul ei. Alexandru Botez a murit în 1996, după ce a fost căsătorit devreme de 33 de ani cu marea actrița. Aceștia au avut o mare durere, aceea că nu au devenit părinți.